Din februarie, în școlile din R. Moldova ar urma să fie deschise grupe de suport pentru copiii cu dizabilități severe
R. Moldova marchează astăzi Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Începând cu luna februarie a anului 2026, în instituțiile de învățământ general din țară ar urma să fie organizate grupe de suport pentru copiii cu dizabilități severe, în regim pilot. Aceasta este una dintre cele 11 modificări propuse de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) la Codul Educației.
Autoritățile au precizat că grupele vor fi constituite pentru un număr de cel mult șase copii cu dizabilități intelectuale severe, care vor beneficia de sprijinul a două cadre didactice. Eligibilitatea pentru includerea în grupele de suport va fi monitorizată strict, inclusiv cu participarea reprezentanților MEC.
Potrivit Ministerului Educației, organizarea acestui serviciu va permite includerea plenară a copiilor cu dizabilități severe într-un proces educațional aliniat competențelor lor. Aceștia vor continua să facă parte din clasele în care sunt înscriși, participând alături de întreaga comunitate școlară la unele lecții și activități extracurriculare.
„În forma actuală, Codul Educației nu reglementează explicit organizarea grupelor cu suport specializat în învățământul general, ceea ce limitează capacitatea instituțiilor școlare de a răspunde adecvat nevoilor complexe ale copiilor cu dizabilități severe sau asociate”, a explicat ministrul Educației, Dan Perciun.
Datele prezentate de Biroul Național de Statistică în contextul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități arată că persoanele cu dizabilități reprezintă 6,7% din populaţia R. Moldova, iar copiii cu dizabilităţi - 2,3% din numărul total al copiilor.
Conform Casei Naționale de Asigurări Sociale, la 1 ianuarie 2025, 160.000 mii de persoane beneficiau de dizabilitate și alocații sociale de stat de dizabilitate, inclusiv 11,4 mii copii cu vârsta de până la 18 ani. Din numărul total de persoane cu dizabilități, 55,1% au dizabilitate accentuată, 28,4% - dizabilitate medie, iar 16,5% - dizabilitate severă.
În anul de studii 2024-2025, în instituțiile de învățământ general din țară au fost înscriși 9,1 mii de elevi cu cerințe educaționale speciale (CES) și 1,5 mii de elevi cu dizabilități. Alți 523 de elevi cu CES și dizabilități au fost înscriși în școli pentru copii cu deficiențe în dezvoltarea intelectuală sau fizică.
Potrivit BNS, în perioada 2020-2025, numărul școlilor pentru copii cu deficiențe în dezvoltarea intelectuală sau fizică s-a redus de la zece unități la șase. Numărul de elevi din acestea în perioada analizată a scăzut de la 541 la 523 persoane, 77,2% rămânând a fi cei cu deficiențe intelectuale.