Deputata Tauber riscă să rămână fără mandat. ANI a constatat o diferență mare între venituri și cheltuieli
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis un Act de constatare în privința deputatei Marina Tauber, urmare a examinării unei sesizări parvenite în iunie 2020. Astfel, în cadrul procedurii de control s-a constatat prezența unei diferențe substanțiale în mărime totală de 324.814 de lei între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate de Marina Tauber în perioada 1 august 2016 - 31 decembrie 2018.
Potrivit actului emis de ANI, „diferența substanțială a fost generată de alimentarea cu numerar a conturilor de card avute în gestiune, inclusiv de credit și achitarea serviciilor de către subiectul supus controlului”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Cauza se transmite în instanța de judecată competentă spre examinare în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate. Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, va fi sesizată autoritatea competentă în vederea încetării mandatului de deputată a Marina Tauber.
„Se sesizează în termen de cel mult 5 zile din momentul în care actul de constatare rămâne definitiv, autoritatea competentă în vederea încetării mandatului de deputat în Parlamentul R. Moldova al dnei Marina Tauber. Se decade dna Marina Tauber, din dreptul de a exercita o funcție publică și de demnitate publică, cu excepția funcțiilor elective, pe o perioadă de 3 ani din data rămânerii definitive a actului de constatare sau din data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se confirmă existența averii nejustificate sau din data încetării mandatului de deputat, cu înscrierea în Registrul de Stat al persoanelor care au interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică”, se arată în actul emis de ANI.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
La 19 iunie 2023 a fost trimisă în judecată cauza penală în privința Marinei Tauber și a persoanei juridice, Partidului Șor, învinuiți de patru capete de acuzare pentru falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Marina Tauber este bănuită de falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Șor pentru primul semestru al anului 2022, dar și de acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat în cadrul alegerilor locale anticipate din noiembrie 2021.