Demisie colectivă la Școala de Management în Sănătate Publică, după decizia de desființare a instituției
Conducerea Școlii de Management în Sănătate Publică și-a anunțat demisia în bloc, în semn de dezacord cu decizia de desființare a instituției. Anunțul a fost făcut public printr-un mesaj în care cadrele didactice afirmă că pasul este unul de principiu, asumat „din respect pentru profesie, pentru valorile educației universitare și pentru munca depusă în toți acești ani”.
Potrivit notei informative, este vorba despre Oleg Lozan, dr. hab. în științe medicale, profesor universitar și director al Școlii, Alina Timotin, dr. în științe economice, asistent universitar și șef studii, Mihail Pîsla, dr. în științe medicale, conferențiar universitar și coordonator al stagiilor practice, precum și Valentin Mîța, dr. în științe medicale, asistent universitar și coordonator al cercetării.
Potrivit lor, școala nu este doar o structură administrativă, ci un „proiect academic construit în peste două decenii, care a format sute de specialiști în managementul sănătății și a contribuit la profesionalizarea sistemului medical”.
Cadrele didactice spun că, în ciuda rezultatelor obținute, activitatea Școlii a devenit „incomodă” și a fost supusă unor presiuni și reorganizări forțate, care au pus sub semnul întrebării legitimitatea ei. În aceste condiții, au decis să se retragă dintr-un cadru instituțional în care, susțin ei, profesionalismul nu mai este apreciat.
„Am decis să mergem la acest pas din respect pentru noi înșine, pentru profesia noastră și pentru valorile fundamentale ale educației universitare. Aceasta este o decizie de principiu, nu de circumstanță (...) Activitatea Școlii a devenit incomodă, și a fost supusă unor presiuni constante și reorganizări administrative forțate care au pus sub semnul întrebării însăși legitimitatea acestui model academic. Am încercat toate căile legale și instituționale pentru a apăra această construcție – solicitări de dialog, demersuri publice, chiar și greva. Dar n-am fost auziți. Mai mult, dialogul real nici nu a existat. În acest context, nu avem altă soluție decât să ne retragem dintr-un cadru instituțional în care munca nu este apreciată, iar profesionalismul este sancționat (...) Le mulțumim sincer tuturor celor care au fost, sunt și vor rămâne alături – studenți, absolvenți, colaboratori și parteneri. Sprijinul și solidaritatea voastră dau continuitate muncii noastre”, se arată în mesaj.
Amintim că, la mijlocul lunii decembrie 2025, Școala de Management în Sănătate Publică a intrat în grevă japoneză. Atunci, conducerea instituției a anunțat că protestează față de „acțiunile de lichidare ilegală” a Școlii, după ce Ministerul Sănătății a abrogat, în octombrie 2025, ordinul de instituire a acesteia din anul 2005. Reprezentanții Școlii au declarat atunci că decizia a fost luată prin „manipularea și falsificarea sensului actelor normative”.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram
