marți, 27 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR
Decis! Ziua de lucru și orele de studiu vor începe la ora 09:00 pe durata întregii săptămâni
Sursa foto: ziar.md

Decis! Ziua de lucru și orele de studiu vor începe la ora 09:00 pe durata întregii săptămâni

Condițiile meteorologice dificile din ultimele zile, cu polei și ghețuș pe drumuri și trotuare, au determinat autoritățile din Republica Moldova să activeze un set de măsuri la nivel național pentru protejarea populației și a infrastructurii critice.

Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) a convocat o ședință operativă, la care au participat Prim‑ministrul și conducerea instituțiilor responsabile de gestionarea situațiilor de urgență. În urma evaluării situației, s-a constatat că întreaga țară este afectată de ploi reci și temperaturi care favorizează formarea poleiului, ceea ce pune în pericol circulația rutieră și siguranța pietonilor.

Pentru a reduce riscurile, autoritățile au dispus o serie de măsuri coordonate. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Energiei, au activat protocoalele de criză și intervin cu prioritate pentru fluidizarea traficului, menținerea practicabilității drumurilor naționale și regionale, combaterea formării poleiului și restabilirea alimentării cu energie electrică în localitățile afectate.

Autovehiculele de mare tonaj nu pot nici intra, nici ieși de pe teritoriul R. Moldova
Circulația autovehiculelor de mare tonaj a fost temporar sistată în toate punctele de trecere a frontierei de stat, anunță Poliția R. Moldova. Măsura a fost luată în contextul condițiilor climaterice nefavorabile și se aplică atât la ieșirea din țară, cât și la intrare, pentru a preveni accidentele rutiere și a

În paralel, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Armata Națională oferă suport autorităților locale în zonele cele mai afectate, asigurând accesul către obiectivele critice și protecția populației. Din această săptămână, ziua de lucru și orele de studiu în instituțiile de învățământ vor începe de la ora 09:00, pentru a reduce riscurile asociate deplasărilor pe drumurile alunecoase.

Situația rutieră este dificilă pe principalele trasee naționale - M1, M2, M3, M5, R2 și R3, unde peste 130 de utilaje și aproape 200 de muncitori intervin continuu. În ultimele 12 ore au fost împrăștiate peste 1.400 de tone de material antiderapant pentru a menține drumurile practicabile.

Probleme au fost semnalate și în alimentarea cu energie electrică. În zona Centru-Sud, ÎCS „Premier Energy Distribution” SA a raportat deconectări parțiale în 12 localități, afectând peste 4.400 de utilizatori, majoritatea din raionul Criuleni. În zona Nord, SA „RED-Nord” a înregistrat întreruperi pentru peste 16.000 de consumatori, dintre care aproape 9.200 fără curent încă din seara zilei precedente. Echipele operatorilor lucrează pentru remedierea avariilor și restabilirea serviciului.

Poleiul a provocat întreruperi de curent în mai multe regiuni ale țării. Mii de consumatori sunt afectați
Condițiile meteo dificile din data de 27 ianuarie 2026, marcate de polei și ghețuș, au afectat funcționarea normală a rețelelor de distribuție a energiei electrice în mai multe zone ale Republicii Moldova. Operatorul sistemului de distribuție ÎCS „Premier Energy Distribution” SA, care deservește zona Centru-Sud, a anunțat că, la ora

IGSU intervine în continuare pentru deblocarea mijloacelor de transport și sprijinirea echipajelor medicale, în timp ce autoritățile fac apel către cetățeni să evite deplasările neesențiale, să adapteze viteza la condițiile drumului, să echipeze corespunzător vehiculele și să acorde sprijin persoanelor vulnerabile.

CNMC monitorizează permanent situația și va actualiza publicul ori de câte ori va fi necesar. În caz de urgență, cetățenii sunt încurajați să apeleze Serviciul 112 și să urmărească canalele oficiale ale autorităților pentru informații despre circulație, starea drumurilor și alimentarea cu energie electrică.

Școlile din Chișinău rămân închise și astăzi din cauza poleiului și a riscurilor meteo
Procesul educațional este suspendat pentru ziua de marți, 27 ianuarie 2026, în toate instituțiile de învățământ primar și secundar din capitală, pentru clasele I-XII. Anunțul a fost făcut de Primăria municipiului Chișinău. Decizia a fost luată în urma ședinței serviciilor specializate ale Primăriei, ca urmare a agravării condițiilor meteorologice. Autoritățile