De la volan în stare de ebrietate, în fața instanței. Un judecător din Soroca a fost trimis în judecată
Un judecător din Soroca a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a condus un automobil în stare de ebrietate avansată. Procuratura municipiului Chișinău a informat că urmărirea penală a fost finalizată, iar dosarul a ajuns pe masa magistraților.
Potrivit probelor acumulate, incidentul ar fi avut loc în seara zilei de 9 octombrie 2025. Atunci, magistratul ar fi urcat la volanul unui automobil de model „Volkswagen Passat”, parcat la o stație PECO din municipiul Soroca, și s-ar fi deplasat aproximativ 400 de metri spre ieșirea din oraș, în direcția Chișinău. La un moment dat, încercând să întoarcă mașina, ar fi pierdut controlul volanului, a urcat peste bordură și s-a oprit.
La fața locului a intervenit poliția. Bărbatul a fost dus la Spitalul Raional Soroca pentru examinare medicală, unde i-au fost prelevate probe biologice. Conform rezultatelor, în sânge a fost depistată o concentrație de 2,87 g/l alcool etilic, ceea ce indică o stare de ebrietate alcoolică avansată.
Potrivit Pulsmedia, este vorba de judecătorul Ghenadie Tocaiuc, care în noaptea de 9 octombrie 2025, alături de alţi doi colegi de-ai săi, Dinu Brașoveanu și Ghenadie Purici, ar fi agresat un angajat al unei benzinării din Soroca. Aceștia l-ar fi lovit și îmbrâncit pe angajat, dar și ar fi distrus bunurile de pe teritoriul stației PECO. La fața locului a fost nevoie de intervenția poliției pentru a calma spiritele.
La sfârșitul lunii noiembrie 2025, Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat solicitarea Procurorului General interimar de pornire a urmăririi penale pe numele judecătorului Ghenadie Tocaiuc pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate. Decizia a fost adoptată unanim.
În ianuarie 2026, magistratul a cerut să revină în funcție, însă solicitarea i-a fost respinsă. Totodată, acesta este vizat și într-o anchetă disciplinară, alături de ceilalți doi judecători, în legătură cu incidentul produs la o benzinărie din Soroca în octombrie 2025.
Între timp, judecătorul Ghenadie Tocaiuc a pledat nevinovat, menționând că nu se afla la volan în seara când s-a produs incidentul.
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o amendă de până la 125 de mii de lei sau până la trei ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram