De la 1 aprilie pensiile vor fi indexate cu 4,2%, anunță ministrul Muncii și Protecției Sociale
De la 1 aprilie pensiile vor fi indexate cu 4,2% și nu cu 6% așa cum anunțau anterior autoritățile. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, susține că în legislație „avem prevederi clare care leagă creșterea pensiilor de creșterea economică. Dacă vom avea creștere economică și pensiile vor crește”. Potrivit lui Buzu, autoritățile mențin puterea de cumpărare a pensionarilor prin majorarea pensiilor, scrie IPN.
Potrivit legii, pensiile sunt indexate la 1 aprilie cu rata inflației înregistrată la finalul anului trecut. Indexarea are loc pentru a racorda valoarea pensiilor la creșterea prețurilor. Ministrul Muncii și Protecției Sociale spune că în acest an pensiile vor fi indexate cu 4,2%, deși, anul trecut, directoarea generală a Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), Elena Țîbîrnă, anunța pentru 2024 o rată de indexare de 6%.
„Datele cu privire la inflație, la sfârșit de an, arată că avem o inflație de 4,2%, aceasta va fi rata de indexare a pensiilor în acest an. Anul trecut pensiile au fost indexate cu 15%. Dar cum a apărut această cifră? Pensiile s-au indexat doar cu cât au crescut încasările la bugetul asigurărilor sociale în 2022 față de 2021. Este adevărat, anul trecut am avut o inflație extrem de mare, o inflație pe care R. Moldova n-a avut-o în ultimii 20 de ani”, a spus Alexei Buzu în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.
Alexei Buzu spune că anul trecut, prin derogare de la lege, pensiile au fost indexate cu 15% în loc de 30%, întrucât nu existau fonduri suficiente pentru o indexare la valoarea inflației. Totuși, potrivit ministrului, pensionarii și-au menținut puterea de cumpărare pentru că pensiile au fost majorate considerabil în ultimii ani.
„Am schimbat legislația, în legislație avem prevederi clare care leagă creșterea pensiilor de creșterea economică. Dacă vom avea creștere economică și pensiile vor crește. Noi am crescut pensia minimă cu 120%, pensia medie a crescut cu 70%. Deci, ambele au crescut peste rata cumulativă a inflației. Cu siguranță, pensia este în continuare mică. Nu cred că există o persoană mai nemulțumită de inadecvarea pensiei din Republica Moldova decât ministrul Muncii și Protecției Sociale și tatăl său, care de fiecare dată când mă vede mă întreabă de ce pensia lui este atât de mică”, a mai spus ministrul Muncii și Protecției Sociale.
În 2024, în R. Moldova, 530.643 de pensionari primesc pensia pentru limita de vârstă. Pensia medie pe țară, potrivit directoarei CNAS, este 3.683 de lei.
Vârsta de pensionare pentru bărbați este de 63 de ani, iar pentru femei 60 de ani și șase luni. Potrivit datelor CNAS, în țara noastră sunt peste 675 de mii de pensionari.