De 35 de ani la datorie: Astăzi este marcată Ziua Poliției Naționale. Mesajul șefului IGP și al premierului Munteanu
Poliția Națională marchează astăzi 35 de ani de la înființare. În ajun, angajații mai multor subdiviziuni au fost distinși cu grade speciale și distincții, iar astăzi cu mesaje de felicitare a venit șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, și premierul Alexandru Munteanu.
„În spatele fiecărei uniforme se află un om – cu emoții, familie și griji – dar și cu puterea de a merge mai departe și de a-și face datoria cu onoare. Astăzi sunt apreciați toți cei care, de-a lungul acestor 35 de ani, au contribuit la consolidarea Poliției și au rămas uniți, sprijinindu-se reciproc. Acești ani au însemnat transformare, efort și maturizare instituțională, dar mai ales angajamentul de a fi în slujba cetățenilor.Le mulțumesc tuturor polițiștilor aflați în serviciu, îi respect pe veteranii care au pus bazele instituției și apreciez partenerii care ne sunt alături”, a transmis Viorel Cernăuțeanu într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
Potrivit prim-ministrului Munteanu, după proclamarea independenței, Poliția a devenit un simbol al suveranității R. Moldova, „iar în ultimii ani a demonstrat că știe să o apere, dând dovadă de devotament, profesionalism și curaj în fața unor amenințări hibride fără precedent în istoria noastră”.
„Vă sunt profund recunoscător pentru toate zilele și nopțile puse în slujba cetățeanului. Mulțumesc familiilor voastre pentru sprijinul și înțelegerea oferite în momente dificile, atunci când sunteți în prima linie, protejând vieți și servind statul R. Moldova. Vom onora mereu memoria celor care și-au pierdut viața la datorie, apărând nu doar ordinea și legile, ci și suveranitatea R. Moldova”, a menționat Alexandru Munteanu.
Șeful Cabinetului de miniștri a dat asigurări că Guvernul prețuiește munca Poliției Naționale și va continua să îmbunătățească condițiile de activitate ale instituției și să identifice soluții pentru ca angajații ei „să aibă venituri demne”, iar profesia de polițist să se bucure de prestigiul și respectul care i se cuvinte.
„În spatele fiecărei uniforme se află un om. Un om care își începe ziua cu grija pentru ceilalți și o încheie cu speranța că a reușit să facă comunitatea mai sigură. De 35 de ani, polițiștii sunt acolo când cineva are nevoie de ajutor, când frica trebuie liniștită, când ordinea trebuie restabilită, când fiecare secundă contează. Dar și atunci când un simplu gest de încurajare face diferența. În zile de sărbătoare sau în momente-limită, în fața provocărilor și urgențelor care cer reacții rapide, putere și mult profesionalism, polițiștii aleg să rămână aproape de oameni”, se arată în mesajul Ministerului Afacerilor Interne, publicat astăzi.
Acum o zi a avut loc un eveniment solemn, în cadrul căruia angajați ai Inspectoratului Național de Securitate Publică, Direcției de Poliție Chișinău, Inspectoratului Național de Investigații, Direcției de Poliție a UTA Găgăuzia, precum și polițiști din cadrul BPDS „Fulger” au fost distinși cu grade speciale și distincții. La manifestație a participat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, șeful IGP, conducătorii subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, precum și invitați de onoare.