De 33 de ani, R. Moldova are Parlament. Imagini din arhivă cu Legislativul de la Chișinău
Parlamentul de la Chișinău marchează astăzi 33 de ani de activitate. Forul legislativ poartă acest nume începând cu 23 mai 1991, anterior fiind denumit Sovietul Suprem. Pe 23 mai 1991, conform deciziei Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM) de legislatura a XII-a, constituit în urma primelor alegeri democratice, republica unională RSSM se transformă în R. Moldova, iar Sovietul Suprem devine primul Parlament al țării noastre.
Potrivit datelor statistice, în cei 33 de ani de activitate, forul legislativ a adoptat 12.986 de acte normative și s-a întrunit în 1.895 de ședințe. În această perioadă, Parlamentul a adoptat 14 legi constituționale. De asemenea, aproape 6.000 dintre legile adoptate sunt organice, iar 508 – ordinare.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Restul actelor adoptate au reprezentat hotărâri. Inițiativele legislative au marcat dezvoltarea țării, au vizat un spectru larg de domenii de activitate și au influențat parcursul european al Republicii Moldova.
În acest context, în scuarul Legislativului au fost expuse fotografii de arhivă care prezintă clădirea Parlamentului începând cu anul 1973, când a fost proiectat edificiul, și până în prezent. De asemenea, vizitatorii au ocazia să vadă mașinile de epocă cu care s-au deplasat foștii demnitari de stat.
În continuare, vă prezentăm imaginile din colecțiile Agenției Naționale a Arhivelor și ale Agenției Informaționale de Stat „Moldpres”.