Cursuri online pentru studenții de la ASEM, în contextul crizei energetice

Cursuri online pentru studenții de la ASEM, în contextul crizei energetice
Sursa foto: ASEM

Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) trece la cursuri online. Decizia, adoptată în contextul stării de urgență din sectorul energetic, se va aplica din 13 ianuarie, rămând în vigoare până la data de 30 martie 2025, conform unui ordin emis de rectorul ASEM, Alexandru Stratan. Potrivit informațiilor, vor învăță de la distanță studenții ciclului I licență, ciclul II masterat, dar și studenții care învață la fără frecvență.

„Am expediat o circulară în care recomandăm trecerea la învățământul online. Nu este obligatoriu, cei care pot. ASEM a fost prima instituție care a luat această decizie, în acest moment”, a declarat Irina Pociumbanu, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Educației, pentru Teleradio-Moldova.

Între timp, Rectorul Universității Tehnice din Moldova, (UTM) Viorel Bostan a declarat Europei Libere că conducerea UTM ia în calcul doar studiile la distanță a celor care învață la fără frecvență.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Nici Universitatea de Stat din Moldova (USM), care are cei mai mulți studenți înmatriculați în acest an, nu trece la studiile la distanță. Informația fiind confirmată pentru aceeași sursă de prorectora USM, Otilia Dandara.

Energocom a anunțat astăzi, 13 ianuarie 2025, că nu a reușit să asigure volumul integral de energie electrică necesar malului drept al Nistrului. Acest lucru s-a întâmplat din cauza limitei de capacitate a interconexiunii cu România. Astfel, pentru data de 14 ianuarie, R. Moldova va apela la energie de urgență, anunță Energocom.

La scurt timp, Moldelectrica a precizat, într-un comunicat, că consumatorii de pe malul drept al râului Nistru nu vor fi deconectați de la energia electrică pe parcursul zilei de marți, 14 ianuarie 2025, în contextul în care Energocom nu a reușit să rezerveze cantitatea necesară de energie electrică.