joi, 22 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR
Fără drumuri blocate, însă condițiile meteo impun prudență la volan - cum se circulă pe traseele naționale
Sursa foto; Getty Images

Fără drumuri blocate, însă condițiile meteo impun prudență la volan - cum se circulă pe traseele naționale

Circulația rutieră pe drumurile naționale din Republica Moldova se desfășoară în această dimineață fără restricții, anunță Administrația Națională a Drumurilor. Totuși, șoferii sunt atenționați că, în special în nordul și centrul țării, carosabilul este umed, iar pe alocuri există risc de polei.

Potrivit autorităților, în zona de sud, drumurile sunt în mare parte uscate, cu sectoare izolat umede, iar traficul se desfășoară în condiții relativ bune.

Pentru menținerea siguranței rutiere, drumarii au intervenit pe parcursul nopții pe mai multe sectoare de drum din raioanele Ungheni, Strășeni și Briceni, unde s-a acționat pentru combaterea lunecușului. Lucrări au avut loc pe trasee importante, inclusiv M5, R1, R1.1, R16, R11, precum și pe mai multe drumuri locale. În total, au fost implicate șapte utilaje, fiind împrăștiate 32 de tone de sare tehnică și peste o tonă de material antiderapant.

Intervențiile au continuat și în cursul zilei precedente, când echipele de întreținere au efectuat lucrări de curățare și deszăpezire, precum și lărgirea acostamentelor în raioanele Nisporeni, Anenii Noi, Călărași, Rîșcani, Drochia și Edineț. Pentru aceste operațiuni au fost mobilizate nouă utilaje speciale, iar pe drumuri s-au utilizat nouă tone de sare și peste 13 tone de material antiderapant.

De asemenea, drumarii au intervenit pe poduri, parapete și în zonele de siguranță ale drumurilor, inclusiv pentru curățarea vegetației, în mai multe raioane din țară.

Administrația Națională a Drumurilor precizează că se circulă pe toate drumurile naționale, iar echipele rămân în teren și sunt pregătite să intervină în funcție de evoluția vremii. În contextul în care, începând din această seară, sunt prognozate precipitații mixte și ninsori, șoferii sunt îndemnați să circule cu viteză adaptată condițiilor de iarnă și să manifeste prudență sporită.

Administrația Drumurilor și meteorologii avertizează: ninsori și condiții dificile de trafic pe 22 ianuarie
Administrația Națională a Drumurilor (AND) și Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) atenționează că, vineri, 22 ianuarie, vremea va fi influențată de un sistem de precipitații care va aduce ninsori în mai multe zone ale țării, ceea ce poate crea condiții dificile de circulație pe drumurile naționale. Potrivit AND, echipele de