CSE a decis: Rețelele de transport a gazelor din R. Moldova vor fi operate de către Vestmoldtransgaz

CSE a decis: Rețelele de transport a gazelor din R. Moldova vor fi operate de către Vestmoldtransgaz
Sursa foto: gov.md

Rețelele de transport a gazelor din R. Moldova vor fi operate de către Vestmoldtransgaz, deținută de Transgaz România și BERD. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE).

Potrivit ministrului Energiei, Victor Parlicov, între Moldovatransgaz - compania-fiică a Moldovagaz, și Vestmoldgaz a fost semnat un contract de locațiune a rețelei de transport a gazelor naturale. Pentru a intra în vigoare, contractul urmează a fi avizat de către Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică (ANRE).

În nota informativă a Guvernului este precizat că semnarea acestui acord a fost posibilă ca urmare a modificării legislației - ceea ce permite ANRE să demareze din oficiu procedura de separare a companiilor din domeniul gazelor, dar și în baza unor decizii ale CSE din iunie și septembrie curent. Astfel, se intră pe ultima sută de metri în procesul de separare a activității de furnizare de activitatea de transportare a gazelor naturale, cu scopul de a evita monopolul și a asigura accesul tuturor părților interesate la infrastructură. Separarea companiilor producătoare, de transport, distribuție și furnizare a gazelor face parte din Pachetul energetic III, angajament al Republicii Moldova față de Comunitatea Energetică.

„Ca și în cazul sincronizării pieței energiei electrice cu cea continentală, consumatorii casnici nu vor simți în vreun fel această schimbare pe piața de gaze. Însă, această separare, pe care Republica Moldova a amânat-o din 2012, este un salt enorm în transpunerea legislației europene și liberalizarea, transparentizarea pieței de gaze. Astfel, va fi asigurat acces nediscriminatoriu la rețele pentru toate companiile și pe termen lung vom crește credibilitatea pieței pentru traderi și furnizori europeni, iar competiția, pe viitor, poate genera și prețuri mai bune”, a spus ministrul Energiei, Victor Parlicov.

Vestmoldtransgaz va prelua în locațiune și va opera rețeaua de transport a gazelor naturale pe termen de 5 ani. De asemenea, va prelua prin succesiune contractele actuale de deservire tehnică încheiate de către SRL „Moldovatransgaz”, astfel fiind asigurată continuitatea proceselor operaționale aferente infrastructurii de transport a gazelor naturale.

SRL „Vestmoldtransgaz” a fost certificată de către ANRE în calitate de operator al sistemului de transport al gazelor naturale care deține gazoductul „Iași-Ungheni-Chișinău”. Acționari ai Vestmoldtransgaz sunt Transgaz din România (75%) și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) cu 25%.

În cadrul aceleiași ședințe s-a decis oferirea protecției temporare părinților sau reprezentanților legali, resortisanți ai țărilor terțe, altele decât Ucraina, care însoțesc copilul minor beneficiar de protecție temporară, precum și posibilitatea declarării pe proprie răspundere a adresei de reședință.

De asemenea, CSE a aprobat alocarea a 1,8 milioane de lei pentru acoperirea costurilor de funcționare a centrelor de plasament temporar pentru refugiați, dar și reîntoarcerea în bugetul de stat a 846 de mii de lei, bani care au rămas neutilizați în procesul de acoperire a daunelor produse de intemperiile din această vară.