Cristofor Aldea-Teodorovici, Cătălin Josan și alți 29 de oameni de cultură au primit distincții de la Maia Sandu
Președinta Maia Sandu a oferit luni 31 de distincții, în contextul Zilei Naționale a Culturii. Cu titluri onorifice s-au ales mai mulți oameni de cultură din țară, inclusiv fiul regretaților Ion și Doina Aldea-Teodorovici - Cristofor Aldea-Teodorovici, interpreții Cătălin Josan și Pasha Parfeni, muzicianul Vali Boghean, precum și regizorul filmului „Carbon”, Ion Borș.
Astfel, șefa statului a conferit cinci titluri de „Artist al Poporului”, 14 de „Maestru în Artă” și 12 de „Artist Emerit”, pentru „activitate prodigioasă în domeniul culturii, contribuție substanțială la promovarea valorilor spirituale ale neamului, succese remarcabile în activitatea de creaţie, înaltă măiestrie profesională”.
Totodată, în semn de apreciere a meritelor deosebite în „salvgardarea patrimoniului cultural național, pentru contribuție la valorificarea și promovarea folclorului muzical authentic”, Ansamblul Etnofolcloric „Plăieșii” a fost distins cu titlul onorific „Colectiv Artistic Emerit”.