Crima, urmată de sinucidere, la Ialoveni. Au apărut noi detalii despre autor

Crima, urmată de sinucidere, la Ialoveni. Au apărut noi detalii despre autor
Sursa foto: Getty Images

Bărbatul  de 53 de ani, din satul Ruseştii Noi, raionul Ialoveni, care duminică, 11 august, şi-a împușcat mortal cumnatul în vârstă de 55 de ani, apoi s-a sinucis, era un veteran al războiului din Afganistan, pe nume Victor Ţapeş. Autoritățile locale au declarat ziua de 13 august zi de doliu în localitate și au menționat că bărbatul ar fi suferit de „sindromul post războinic, singurătății și depresiei”.

„Acest eveniment nefericit nu este doar o pierdere personală pentru cei apropiați, ci și o tragedie care ne afectează pe toți. Din păcate, am ajuns să vedem efectele devastatoare ale sindromului post războinic, singurătății și depresiei, agravate de lipsa atenției din partea autorităților față de veteranii noștri și de fenomenul exodului populației.Este un moment greu pentru comunitatea noastră, dar trebuie să ne unim și să găsim forța de a trece împreună prin această perioadă”, este mesajul transmis de primarul comunei Ruseștii Noi, Valentina Meșină.

De asemenea, în acest context, primarul comunei Ruseștii Noi a atras atenția la necesitatea implementării unui pachet social dedicat veteranilor.

„Doresc, de asemenea, să atrag atenția autorităților guvernamentale asupra necesității urgente de a implementa un pachet social dedicat veteranilor și de a sprijini comunitățile afectate de migrația masivă. Este timpul să ne reîntoarcem privirile către cei care au rămas în țară și care se confruntă zilnic cu singurătatea și lipsa de suport”, a mai transmis Valentina Meșină.  

Amintim că incidentul a avut loc duminică, 11 august, în comuna Ruseștii Noi din Ialoveni. Doi bărbați de 53 de ani, respectiv 55 de ani, au fost găsiți morți. Potrivit poliției, este vorba de o crimă, urmată de o sinucidere.

Un bărbat din Ialoveni și-a împușcat cumnatul, după care s-a sinucis. Detalii de la oamenii legii
Poliția anunță că acum o oră, în localitatea Ruseștii Noi din Ialoveni, doi bărbați de 53 și 55 de ani au decedat prin împușcare. Bărbații erau cumnați. Aceștia au murit în timp ce efectuau trageri din armă, anunță Poliția. Preliminar, polițiștii au stabilit că unul dintre bărbați l-a împușcat pe