Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae - ocrotitorul copiilor și al celor aflați în nevoie
Creștinii ortodocși de stil vechi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ierarh Nicolae, supranumit Făcătorul de minuni - unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății. El este considerat un simbol al milosteniei, generozității și faptelor bune, fiind ocrotitorul copiilor, văduvelor, orfanilor, soldaților și al marinarilor, notează Teleradio-Moldova.
Se presupune că Sfântul Nicolae s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, într-o familie de creștini evlavioși din orașul Patara din Lichia, teritoriu aflat astăzi în Turcia. De la un simplu slujitor al bisericii, acesta a ajuns arhiereu, devenind arhiepiscop al orașului Mira din Lichia. Este cunoscut pentru dragostea sa față de cei nevoiași, cărora le oferea aproape toată averea sa. Moaștele Sfântului Nicolae se păstrează în prezent în orașul italian Bari.
Ziua de 19 decembrie este marcată de numeroase tradiții și obiceiuri populare și este așteptată cu nerăbdare mai ales de cei mici. În noaptea de 18 spre 19 decembrie, copiii își lustruiesc ghetuțele, pentru ca Moș Nicolae să le aducă daruri, dacă au fost cuminți. Cei neascultători primesc, simbolic, o nuielușă.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram
În aceeași perioadă, copiii și tinerii se pregătesc pentru colindat. În multe gospodării se pun în apă crenguțe de pomi fructiferi, care, dacă înfloresc până la Anul Nou, sunt semn de rod bogat și de belșug în anul ce urmează.
Sărbătoarea Sfântului Nicolae aduce bucurie în numeroase familii. În R. Moldova, peste 50 de mii de persoane își sărbătoresc astăzi ziua onomastică, iar în mai multe localități este marcat Hramul satului.
Amintim că, până pe 6 ianuarie, creștinii ortodocși de stil vechi respectă Postul Nașterii Domnului, cunoscut și ca Postul Crăciunului.

