Consiliul Superior al Procurorilor anunță concurs pentru funcția de procuror general al R. Moldova

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a decis astăzi inițierea concursului pentru selectarea candidatului la funcția de Procuror General al Republicii Moldova. Dosarele pot fi depuse până la data de 21 iulie 2025, transmite Moldpres.
Pentru fotoliul de procuror general pot candida persoanele care au o experiență profesională de cel puțin 10 ani în domeniul dreptului, obținută în jurisdicția R. Moldova sau în jurisdicții străine, inclusiv în organizații internaționale, dintre care cel puțin 5 ani în funcția de judecător, procuror, avocat sau ofițer de urmărire penală.
De asemenea, candidații trebuie să dețină cetățenia R. Moldova, să cunoască limba română, să se bucură de o reputație ireproșabilă și să dețină diplomă de studii superioare de licență și diplomă de studii superioare de master în domeniul dreptului sau un alt act de studii echivalent.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Dosarele de participare la concursul anunțat se vor depune la Aparatul Consiliului Superior al Procurorilor până în data de 21 iulie 2025, ora 17:00. Cererile transmise după această dată nu vor fi luate în considerare.
Fotoliul de procuror general a rămas vacant după numirea lui Ion Munteanu în funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ). În prezent, interimatul acestei funcții este asigurat de fostul adjunct al procurorului-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Alexandru Machidon.