Condiții moderne la Universitatea de Stat din Moldova. Investițiile se ridică la 7,4 milioane de euro

Condiții moderne la Universitatea de Stat din Moldova. Investițiile se ridică la 7,4 milioane de euro
Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării

Studenții și personalul didactic al Universității de Stat din Moldova se vor bucura, începând cu noul an academic, de condiții mai bune de studii. Instituția a lansat ieri, pe 9 iulie, 27 de laboratoare, săli de curs și centre de instruire, modernizate și dotate în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și finanțat de Banca Mondială.

Potrivit Ministerului Educației, alte 25 de spații educaționale vor fi deschise în septembrie curent. În total, instituția a beneficiat de investiții de circa 7,450 milioane de euro pentru îmbunătățirea condițiilor de studii și de trai a studenților, dar și pentru actualizarea programelor de studii conform cerințelor pieței muncii.

Spațiile educaționale au fost modernizate și echipate cu tehnologii de ultimă generație, a fost extinsă infrastructura digitală, pentru a asigura un proces european de predare-învățare.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Laboratoarele din cadrul facultăților Fizică și Inginerie, Chimie și Tehnologie Chimică, Biologie și Geoștiințe, Matematică și Informatică au fost dotate cu mobilier, echipamente științifico-didactice, echipamente hardware, multimedia și de rețea, licențe de aplicații și softuri didactice, pentru adaptarea procesului didactic în domeniile științelor biologice, fizice și ale mediului în contextul rigorilor pieței muncii.

Anul trecut, tot cu sprijinul Proiectului finanțat de Banca Mondială, USM a inaugurat Centrul de Date dotat cu echipamente performante, unice în R. Moldova. În același timp, USM a mai inaugurat 2 aule, renovate și dotate.

Universitatea și-a actualizat programele de studii, curricula și suporturile de curs, cu sprijinul proiectului fiind lansate 16 discipline noi în domeniul IT. Totodată, din resursele proiectului, este în plin proces de reparație capitală căminul nr. 2 al USM,  toate încăperile urmând să fie replanificate după standarde actuale, acoperișul reconstruit, rețelele interioare modernizate și construit un nou sistem de ventilare.