Condiții mai bune pentru pacienți: Centrul de Sănătate Călărași, renovat
Centrul de Sănătate din Călărași a fost modernizat cu sprijinul financiar al Compania Națională de Asigurări în Medicină, în cadrul unui proiect menit să îmbunătățească accesul pacienților la servicii medicale și condițiile de activitate ale personalului.
Investiția, care depășește patru milioane de lei, a vizat în principal reabilitarea căilor de acces către instituție, consolidarea unor elemente de construcție, dar și instalarea unei platforme mobile pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. De asemenea, au fost renovate spațiile interioare, inclusiv holurile, iar ușile au fost adaptate pentru a facilita circulația pacienților.

Centrul de Sănătate Călărași deservește aproximativ 27 de mii de persoane din oraș și localitățile din apropiere. În instituție activează medici de familie, specialiști și asistenți medicali care asigură asistența medicală primară pentru populația din regiune.
Potrivit CNAM, lucrările fac parte din programul de modernizare a instituțiilor medicale contractate, prin care sunt susținute investiții în infrastructură pentru a asigura condiții mai bune de tratament și acces mai facil la servicii medicale, în special pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Potrivit CNAM, modernizarea centrului contribuie la creșterea calității serviciilor medicale oferite comunității locale și la îmbunătățirea mediului de lucru pentru cadrele medicale.

