Complex de blocuri din orășelul Codru, construit pe un teren cu risc de alunecări. CNA investighează cazul

Un agent economic din orașul Codru a construit un complex de blocuri pe un teren cu risc de alunecări de teren. Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), funcționarii publici din cadrul Primăriei au permis omului de afaceri să efectueze lucrările în lipsa unui aviz pozitiv al expertizei ecologice de stat la proiectul de execuție a lucrărilor.
Ofițerii Centrului Național Anticorupție, alături de specialiști din cadrul Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică și polițiști au efectuat vineri, 2 februarie, verificări în zonă. Acțiunile au avut loc în cadrul unor cauze penale, pornite pe depășirea atribuțiilor de serviciu și fals în acte publice, săvârșite de către factori de decizie din cadrul Primăriei orașul Codru.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
„În anul 2009, Primăria orașului Codru a încheiat contracte de arendă funciară cu o societate rezidentă în privința a două terenuri cu suprafața totală de 11,2 hectare, pe un termen de 49 de ani, cu eliberarea concomitentă a certificatelor de urbanism pentru proiectarea unui complex locativ cu construcția drumurilor și îndeplinirea lucrărilor pentru prevenirea alunecărilor de teren și de drenaj. Ulterior, contrar normelor prestabilite, au fost efectuate modificări în autorizațiile de construcție”, a notat CNA.
Astfel, în lipsa unor documente necesare, funcționarii din cadrul Primăriei au permis agentului economic să construiască complexul de blocuri. Prejudiciul calculat la această etapă se estimează la peste 1,2 milioane de lei.

