Comitetul de anchetă al Rusiei confirmă moartea lui Evghenii Prigojin în accidentul aviatic din 23 august

Comitetul de anchetă al Rusiei confirmă moartea lui Evghenii Prigojin în accidentul aviatic din 23 august
Sursa foto: Reuters

Comitetul de anchetă din Rusia a confirmat duminică, 27 august, moartea lui Evghenii Prigojin în accidentul aviatic din 23 august.

Într-un comunicat emis de Comitetul rus de anchetă se menționează că a fost confirmată identitatea celor zece pasageri, incluși în lista de zbor.

„În cadrul anchetei privind accidentul aviatic din regiunea Tver, au fost finalizate examinările genetice moleculare. Au fost stabilite identitățile tuturor celor 10 victime, acestea corespund listei menționate în lista de zbor”, a precizat instituția într-un comunicat.

Un avion privat care aparține lui Evghenii Prigojin, fondatorul grupului de mercenari „Wagner”, s-a prăbușit în regiunea Tver la 23 august.

A doua zi, Autoritatea aviației ruse (Росавиация) a publicat lista cu oamenii aflați în avion. Este vorba despre Serghei Propustin, Evgheni Makarian, Aleksandr Totmin, Valeri Cekalov, Dmitri Utkin, Nikolai Matuseev și Evgheni Prigojin, toți pasageri, și pilotul Aleksei Levșin, copilotul Rustam Karimov și însoțitoare de zbor Kristina Raspopova. Dmitri Utkin și Valeri Cekalov erau adjuncții lui Evgheni Prigojin.

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Prigojin „a fost un om cu o soartă dificilă și a comis greșeli grave în viață”.