Comisia Europeană a propus prelungirea acordurilor privind transportul rutier cu Ucraina și R. Moldova
Comisia Europeană (EC) a propus prelungirea acordurilor privind transportul rutier cu Ucraina și R. Moldova și a introdus actualizări ale acordului cu Ucraina. Într-un comunicat oficial al (EC), este menționat că prelungirea acordurilor până în 2025 va ajuta la securizarea lanțurilor de aprovizionare, având în vedere că rutele tradiționale de transport din regiune sunt întrerupte sau închise din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei și a indisponibilității Mării Negre ca rută comercială tradițională pentru cele două țări.
„Comisia a ținut cont de lecțiile învățate din punerea în aplicare a actualului acord de transport UE - Ucraina. Deși domeniul de aplicare al acordului va rămâne același, Comisia propune actualizări pentru a facilita punerea în aplicare și aplicarea acestuia de către statele membre”, a notat EC.
Astfel, Comisia a transmis Consiliului următoarele propuneri:
- obligativitatea deținerii documentelor din care să rezulte că un operator de transport este autorizat în mod corespunzător să efectueze transportul internațional și că transportul se desfășoară în temeiul Acordului;
- să facă obligatorie deținerea unor documente specifice care să ateste că o operațiune fără încărcătură este direct legată de o operațiune de tranzit sau bilaterală, conform prevederilor acordului;
- consolidarea respectării de către operatorii de transport rutier de mărfuri a obligațiilor referitoare la operațiunile autorizate în temeiul Acordului,
- combaterea fraudei sau falsificării documentelor conducătorului auto și a infracțiunilor rutiere legate de siguranța rutieră: astfel de infracțiuni pot duce la retragerea licenței;
- adăugarea unei noi clauze: în cazul în care piața națională de transport rutier dintr-o anumită zonă geografică constată o perturbare majoră care poate fi atribuită acordului, acordul ar putea fi suspendat în acea zonă geografică.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), prelungirea acordului înseamnă libera circulație a transportatorilor în Europa, fără autorizații, creșterea comerțului și a produselor exportate din R. Moldova, consolidarea relației economice dintre R. Moldova, UE și Ucraina.
Acordurile au fost semnate în iunie 2022 și sunt în vigoare până în iulie anul curent. Comisia urmează să trimită propunerea către Consiliul UE pentru o decizie finală.