luni, 30 martie, 2026
  • USD
  • EUR
Cod galben și portocaliu de inundații în România. Zeci de oameni au fost evacuați în județul Vrancea
Sursa foto: ISU Vrancea

Cod galben și portocaliu de inundații în România. Zeci de oameni au fost evacuați în județul Vrancea

Autoritățile din județul Vrancea, România, au intervenit de urgență în noaptea de duminică spre luni, după ce riscul de inundații a crescut semnificativ în mai multe localități. Zeci de persoane au fost evacuate, iar o persoană rămasă izolată a fost salvată din calea viiturii pe râul Putna. Incidentul a avut loc în comuna Garoafa, unde debitul râului a crescut rapid. Pompierii au intervenit cu o barcă pneumatică și au reușit să evacueze în siguranță persoana surprinsă de ape.

În paralel, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru localitățile Biliești și Mirceștii Vechi, unde exista un risc iminent de inundații. Mai multe persoane au fost evacuate preventiv, însă sute de locuitori au refuzat să-și părăsească locuințele.

Peste 200 de salvatori, polițiști și jandarmi, alături de zeci de utilaje, au fost mobilizați pentru gestionarea situației. În Focșani, echipajele au intervenit pentru evacuarea apei de pe carosabil și îndepărtarea pietrelor căzute pe drumuri.

Pentru a limita efectele viiturilor, autoritățile din România au instalat diguri mobile și au folosit mii de saci de nisip pentru protejarea gospodăriilor și infrastructurii.

Menționăm că hidrologii din România au instituit, duminică, cod portocaliu de inundații pe mai multe râuri din județele Covasna, Harghita, Vrancea și Bacău, în intervalul 29 martie, ora 18:00 – 30 martie, ora 12:00. În același timp, a fost emis și un cod galben de inundații pentru 12 județe, valabil până pe 30 martie, ora 24:00. Specialiștii au avertizat asupra scurgerilor importante de pe versanți, torenți și pâraie, precum și asupra riscului de inundații locale.