marți, 14 octombrie, 2025
  • USD
  • EUR
Cod galben de înghețuri în R. Moldova. Meteorologii prognozează până la -2°C
Sursa foto: Getty Images

Cod galben de înghețuri în R. Moldova. Meteorologii prognozează până la -2°C

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis cod galben de îngheț pentru întreg teritoriul R. Moldova. Avertismentul va fi valabil pe 15 și 16 octombrie. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor coborî până la minus două grade Celsius.

„În orele nocturne și ale dimineții, pe arii extinse se prevăd înghețuri în aer cu intensitatea de -1..-2°C”, transmite SHS.

Potrivit Ministerului Agriculturii, temperaturile negative pot afecta culturile agricole, în special legumele, vița-de-vie și pomii fructiferi.

Pentru a reduce riscurile, autoritățile recomandă fermierilor să întreprindă următoarele măsuri de protecție:

  • acoperirea culturilor cu folie agril, paie, rogojini sau folie de plastic;
  • încălzirea improvizată a serelor, prin sobe mobile, generatoare de aer cald, brichete de paie;
  • fumigații în livezi și vii, prin arderea controlată a materialelor vegetale (paie, coceni umezi);
  • irigarea prin aspersiune sau udarea solului din livezi și vii;
  • aplicarea produselor foliare antistres, pentru reducerea efectelor negative;
  • mușuroirea la vița-de-vie.