
Circulația trenului București–Kiev, reluată din septembrie. Traseul va trece prin Iași și Chișinău
Cursele regulate de tren pe ruta București–Kiev vor fi reluate din luna septembrie curent. Cu precizări în acest sens a venit secretarul de stat al Ministerului Transporturilor din România, Ionel Scrioșteanu, care a anunțat semnarea protocolului de circulație.
„Așa cum am stabilit la întâlnirea bilaterală română-ucraineană de la începutul lunii care a avut loc la Darabani, județul Botoșani, reluarea rapidă a curselor regulate de călători pe calea ferată se va putea face chiar din luna septembrie”, a notat Scrioșteanu.
După cum s-a anunțat anterior, trenul București – Kiev va avea traseul modificat. Acesta nu va mai circula prin Suceava și Vadu Siret, ci prin Iași – Chișinău, prin atașarea a patru vagoane de călători ale companiei feroviare ucrainene la trenul Chișinău – București.
„În data de 19/20 august (tur), și 20/21 august (retur) , în baza dispozițiilor comune ale celor trei administrații (UZ – Căile Ferate Ucrainene, CFM – Căile Ferate Moldovenești, CFR Călători), a fost organizată circulația de probă a unui grup de vagoane aparținând UZ, în compunerea trenurilor 99/401 – 402/100, pe relația Kiev – Ungheni – București Nord si retur. Transportul s-a desfășurat cu participarea delegațiilor UZ și CFM”, a precizat oficialul de la București.
Întrucât monitorizarea realizată de cele trei administrații a confirmat că nu au fost înregistrate probleme de ordin tehnic, proiectul va fi implementat începând cu luna septembrie 2025. Companiile de transport călători pe calea ferată din România, R. Moldova și Ucraina vor coordona astfel încât cele patru vagoane care vor veni de la Kiev să nu facă mai mult de 24 de ore pe drum.
De asemenea, delegațiile de la Kiev și București au discutat propunerea privind reluarea traficului feroviar de călători între Ucraina și România cu trenuri la legătură în frontiera feroviară Vadu Siretului (coborâre/ urcarea călătorilor), dar și despre posibilitatea realizării unei prelungiri a traseului de la București spre Varna. Discuțiile pe aceste subiecte au rămas deschise, administrațiile implicate urmând să stabilească parametrii tehnici și comerciali.
Trenul București-Kiev va reveni după o pauză de mai bine de cinci ani. Cele două capitale au avut mult timp legătură feroviară directă, realizată mai ales de trenuri care legau Moscova de diverse orașe din Bulgaria (Sofia, Varna, Burgas). Înainte de declanșarea Rusiei pe scară largă se mai discuta și despre introducerea unor trenuri de scurt parcurs între Suceava și Cernăuți, dar nu s-a concretizat nimic.