Chișinăul va mai denunța patru acorduri cu CSI. Ce presupun acestea

Chișinăul va mai denunța patru acorduri cu CSI. Ce presupun acestea
Sursa foto: e-cis.info

Țara noastră urmează să denunțe încă patru acorduri, încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI), anunță Parlamentul R. Moldova. Comisia politică externă și integrare europeană a examinat proiectele de lege care presupun acest lucru miercuri, 20 septembrie.

Potrivit Legislativului, este vorba de denunțarea următoarelor documente:

1. Acordul cu privire la coordonarea relațiilor dintre statele CSI în domeniul electroenergeticii

Ministerul Energiei susține că prevederile documentului sunt irelevante și inaplicabile pentru R. Moldova, în contextul în care, din 2021, țara noastră se confruntă cu o criză energetică fără precedent, cauzată inclusiv de limitarea livrărilor de gaze naturale furnizate de „Gazprom” către „Moldovagaz”.

Totodată, creșterea galopantă a prețurilor în regiune, la diferite tipuri de resurse energetice, este cauzată de conflictul inițiat de Federația Rusă, o parte semnatară a acestui Acord.

2. Acordul cu privire la asigurarea funcționării în paralel a sistemelor electroenergetice ale țărilor membre CSI

Prevederile documentului nu se mai aliniază la direcțiile prioritare ale Republicii Moldova de dezvoltare a sectorului electroenergetic, care vizează armonizarea legislației din domeniu cu acquis-ul Uniunii Europene și integrarea pieței de energie națională cu piețele UE.

3. Acordul cu privire la tranzitul de energie și putere electrică a țărilor membre ale CSI

Potrivit comunicatului emis de Parlament, denunțarea Acordului respectiv reafirmă intenția Republicii Moldova de a aprofunda relațiile de cooperare și integrarea în piețele europene de energie.

4. Acordul cu privire la tranzitul de energie și putere electrică a țărilor membre ale CSI

Inițiativa aparține Ministerului Finanțelor și Băncii Naționale a Moldovei, care argumentează că acest document este depășit de timp, nu mai corespunde realităților actuale și este imposibil de aplicat.

La începutul anului 2023, autoritățile de la Chișinău au anunțat că R. Moldova se va retrage din unele acorduri semnate în cadrul CSI. Totodată, pe 15 mai, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că Legislativul va iniția procedura de retragere din Adunarea interparlamentară a Comunitatea Statelor Independente (CSI).