Chatbot-ul Sophia - un nou sprijin pentru victimele violenței domestice din R. Moldova

R. Moldova s-a alăturat inițiativei globale de combatere a violenței domestice prin lansarea chatbot-ului Sophia, care funcționează pe baza inteligenței artificiale. Dezvoltat pentru a funcționa în mod anonim, securizat și fără „urme”, asistentul digital oferă acces rapid la informații esențiale, resurse locale și pune la dispoziție un spațiu sigur pentru păstrarea probelor. Începând cu ziua de marți, 11 martie, de acest instrument inovativ pot beneficia și persoanele care se află în țara noastră.
Persoanele afectate de violența de gen sau domestică pot accesa chatbot-ul 24/7, din orice locație a lumii, prin intermediul site-ului sophia.chat sau al aplicațiilor Telegram, WhatsApp și Viber. Potrivit Jurnal TV, Sophia cunoaște 23 de limbi, inclusiv româna, rusa și ucraineana.
„Este un instrument foarte important pentru cei care vor să păstreze niște probe, dacă au avut anumite situații în care au fost supuși violenței. Aceste probe pot fi păstrate absolut anonim și pot fi păstrate într-un seif special digital. De asemenea, Sophia este un instrument care poate da sfaturi și oferi informații pentru cei care suferă de violență domestică, violența bazată pe gen”, a declarat președintele Fundației Est-Europene, Sorin Mereacre, pentru Jurnal TV.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Chat-botul a fost dezvoltat de organizația Spring ACT, din Elveția, fondată de Rhiana Spring. Potrivit acesteia, 73% dintre victimele violenței din R. Moldova nu solicită ajutor.
„Aceasta problemă nu este întâlnită doar în R. Moldova, dar oriunde în lume. Majoritatea oamenilor nu solicită ajutor. Doar 10% merg la poliție. Anume de asta am creat-o pe Sophia, pentru a da jos bariera de a solicita ajutor. Poți solicita ajutor aflându-te în Chișinău sau în oricare alt loc din R. Moldova, iar Sophia îl va oferi în ucraineană, în rusă, și, desigur, în română”, a precizat Rhiana Spring.
Sophia a fost recunoscută la nivel internațional, fiind câștigătoare în cadrul concursului „Women in Tech Europe Awards” și nominalizată la „Women in AI Awards 2024”.
Lansarea chatbot-ului Sophia în țara noastră a fost posibilă grație parteneriatului dintre Asociația Spring ACT din Elveția și Fundația Est-Europeană. Implementarea acestei inițiative este sprijinită financiar de Suedia și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.