CEC a aprobat modelul și textul buletinului de vot pentru referendumul din 20 octombrie
Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat, în cadrul ședinței din 10 septembrie, modelul și textul buletinului de vot pentru referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024. Lungimea buletinului de vot este de 330 mm, iar lățimea este de 160 mm.
Culoarea buletinului de vot va fi violetă. La solicitarea organelor electorale din circumscripțiile respective, buletinele de vot, întocmite în limba română, vor fi traduse și într-o altă limbă, pentru a facilita participarea la scrutin a minorităților etnice, precizează CEC.
Conform hotărârii, buletinul de vot conține proiectul de lege pentru modificarea Constituției R. Moldova.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
În partea de jos va fi înscrisă pe stânga întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
În dreapta textului întrebării se va imprima pe orizontală două patrulatere cu cuvintele „DA” şi „NU”, iar sub acestea – două cercuri în care alegătorul va aplica ștampila cu inscripția „Votat”.
Pe 20 octombrie 2024, în R. Moldova vor fi organizate alegeri pentru funcția de președinte și referendumul constituțional privind integrarea țării în UE.