Ce spune Dorin Recean despre anunțul privind reluarea livrărilor de gaze naturale către stânga Nistrului

Ce spune Dorin Recean despre anunțul privind reluarea livrărilor de gaze naturale către stânga Nistrului
Colaj ziar.md. Sursa foto: Dorin Recean/Facebook; Getty Images

Premierul Dorin Recean susține că reluarea livrărilor de gaze naturale spre regiunea transnistreană reprezintă o etapă din planul Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova. Potrivit lui Recean, următorul obiectiv ar fi preluarea controlului asupra întregii țări prin instalarea unei administrații pro-ruse la Chișinău.

Dorin Recean a venit cu o reacție, după anunțul pretinsului lider de la Tiraspol privind reluarea livrărilor de gaze naturale către regiunea transnistreană.

„Obiectivul final este destabilizarea în regiune, ceea ce s-a întâmplat deja, destabilizarea în zona de securitate, după care, destabilizarea în toată țara. Ca și obiectiv final este o administrație pro-rusă la Chișinău. Cu această administrație va fi facilitată creșterea prezenței militare a Rusiei în stânga Nistrului. De acolo se va începe utilizarea capacității militare în agresiuni împotriva Ucrainei și chiar împotriva României”, a declarat Dorin Recean după ședința Guvernului din 15 ianuarie.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Șeful Cabinetului de miniștri a precizat că Chișinăul va întreprinde toate acțiunile necesare pentru a sprijini cetățenii și va apăra interesele economice ale oamenilor de afaceri de pe malul drept.

Pretinsul liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat după revenirea de la Moscova, că „în curând” va fi reluată livrarea gazelor rusești către regiunea transnistreană. Krasnoselski nu a anunțat pe ce rută va fi livrat gazul natural către regiune, transmite presa de la Tiraspol.

Gazul rusesc ar urma să fie livrat sub formă de ajutor umanitar, în cantități necesare pentru populația și întreprinderile din regiune. Krasnoselski a menționat că negocierile s-au desfășurat la nivelul Ministerului Energiei al Federației Ruse. Declarațiile au fost făcute miercuri, 15 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă.

Gazprom ar urma să reia „în scurt timp” livrările de gaze naturale către regiunea transnistreană
Pretinsul liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, revenit recent de la Moscova, anunță că „în curând” va fi reluată livrarea gazelor rusești către regiunea transnistreană. Krasnoselski nu a a anunțat pe ce rută rută va fi livrat gazul natural către regiune, transmite presa de la Tiraspol. Gazul…