miercuri, 11 martie, 2026
  • USD
  • EUR
Ce se întâmplă cu apa din Nistru? Autoritățile verifică o posibilă poluare
Sursa foto: Inspectoratul pentru Protecția Mediului

Ce se întâmplă cu apa din Nistru? Autoritățile verifică o posibilă poluare

Autoritățile din Republica Moldova au activat protocoalele de coordonare interinstituțională după apariția unor informații preliminare despre o posibilă poluare a râului Nistru. Ministerul Mediului anunță că există suspiciuni că ar fi avut loc o deversare de substanțe în partea superioară a râului.

Instituțiile responsabile au început deja verificările pentru a stabili natura și concentrația substanțelor din apă. Mai multe instituții, printre care Agenția de Mediu, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Agenția Națională pentru Sănătate Publică și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, monitorizează situația în regim permanent și au prelevat probe de apă din mai multe puncte ale Nistrului.

Primele evaluări arată că nivelul de oxigen din apă se încadrează în limite normale, dar rezultatele finale ale analizelor de laborator vor arăta cu exactitate dacă există un impact asupra mediului. Rezultatele preliminare sunt așteptate în cursul zilei de mâine.

Autoritățile spun că, din cauza curgerii lente a apei și a unor porțiuni de râu înghețate, deplasarea eventualelor reziduuri ar putea fi încetinită, astfel că substanțele s-ar putea dispersa treptat în concentrații mai mici.

Potrivit estimărilor, masa de substanță ar putea ajunge în zona lacului de acumulare Dubăsari în cursul zilei de mâine.

Până la clarificarea situației, autoritățile recomandă locuitorilor din localitățile de pe malul Nistrului:

  • să nu consume apă direct din râu;
  • să nu adape animalele cu apă din Nistru;
  • să evite pescuitul;
  • să nu folosească apa pentru irigare;
  • să anunțe autoritățile dacă observă pete de poluare sau miros de substanțe petroliere.

Ministerul Mediului subliniază că sistemele de captare a apei potabile nu utilizează direct apa din suprafața râului. Respectiv, apa distribuită populației este filtrată și tratată și este monitorizată constant.

VIDEO/ Pată suspectă de ulei observată pe râul Nistru, în zona Naslavcea-Otaci. Cum comentează autoritățile
Autoritățile de mediu din Republica Moldova investighează apariția unor pete uleioase pe râul Nistru, semnalate în zona localității Naslavcea din nordul țării. Ministerul Mediului anunță că, imediat după apariția informațiilor, echipele instituțiilor de mediu au fost trimise în teren pentru a monitoriza situația și a evalua eventualul impact asupra calității

Amintim că autoritățile de mediu au început verificările după ce pe râul Nistru au fost observate pete uleioase, semnalate în zona localității Naslavcea, în nordul țării. Specialiștii au prelevat probe de apă din mai multe puncte ale râului pentru analize, care urmează să arate dacă există poluare și care este nivelul acesteia.

Totodată, reprezentanții Administrației Naționale „Apele Moldovei” au luat legătura cu autoritățile din Ucraina, cărora le-au transmis o solicitare oficială de informații pentru a clarifica originea și posibilele efecte ale scurgerilor observate pe râu.