Ce cadouri a primit Maia Sandu în ultimele luni, de la cine și cât valorează acestea
Președinția R. Moldova a publicat lista cadourilor pe care Maia Sandu le-a primit în perioada aprilie – iunie curent. Cel mai scump cadou cu care s-a ales șefa statului este un tablou cu grădinile Palatului Quirinal din Roma, în valoare de 2.950 de lei, primit în dar de la președintele Italiei, Sergio Mattarella.
Pe aceeași listă se regăsește și un set din trei boluri identice cu capac din porțelan, de la producătorul olandez Royal Delft, colecția „Blueware, Collectabowls”. Cadoul în valoare de 1.870 de lei a fost oferit de către președintele „Eurojust”, Ladislav Hamran, în cadrul unei întrevederi cu Maia Sandu.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Șefa statului a mai primit și o hartă personalizată a statului Burkina Faso, în formă de tablou. Aceasta a fost dăruită de către ambasadorul Burkina Faso în R. Moldova, cu reședința la Ankara - Vinta Some, în contextul ceremoniei de prezentare a scrisorilor de acreditare.
Totodată, biblioteca personală a președintei s-a completat cu încă o carte. Este vorba despre „The Storting – 150 years of the Norwegian Parliament Building”, în valoare de 740 de lei. Maia Sandu a primit cartea de la președintele Parlamentului Norvegiei, Masud Gharahkhan, în cadrul unei vizite la Oslo.