Caz suspect de tetanos, înregistrat la un copil din Chișinău: „Faptul că a fost salvat este o minune”
În capitală a fost înregistrat un caz suspect de tetanos. Șeful adjunct al Direcției Generale Asistență Medicală și Socială (DGAMS), Vladimir Bolocan, a precizat că este vorba de un copil în vârstă de patru ani, care nu a fost vaccinat împotriva acestei afecțiuni. Acum, starea micuțului este stabilă, responsabilii din sănătate calificând acest fapt drept „o minune”.
„Din păcate, în săptămâna care a precedat sfintele Paști, a fost o adresare mai interesantă în cadrul unei instituții medicale din municipiul Chișinău, ca ulterior să fie constatat că este totuși un copil de patru ani, suspect la tetanos. Din fericire, copilul este în stare stabilă acum. [...] nu a fost vaccinat împotriva tetanosului și din păcate s-a îmbolnăvit”, a anunțat Bolocan în cadrul ședinței Primăriei din 14 mai.
Potrivit șefului adjunct al DGAMS, tetanosul este o boală care decurge foarte greu, iar rata de deces deseori constituie 90%. Pe această cale, autoritățile municipale îndeamnă părinții să-și vaccineze copiii.
Urmăriți-ne pe canalul nostru de Telegram
„Faptul că acest copil a fost salvat este o minune și este un lucru care se datorează absolut operativității medicilor, care au lăsat într-o parte cozonacii, pregătirile de Paște și s-au inclus pe deplin în tratamentul și managementul acestui caz ieșit din comun”, a precizat Vladimir Bolocan.
Afecțiunea cunoscută cu numele de tetanos este o infecție cauzată de bacteria Clostridium tetani, care, odată ajunsă în organism, produce o toxină care provoacă contracții musculare dureroase. În cel mai comun tip, spasmele încep la nivelul maxilarului și apoi se răspândesc în restul corpului. Acestea pot fi atât de severe, încât să provoace fracturi ale oaselor.
Boala este mai frecventă și mai gravă la nou-născuți și la femeile însărcinate care nu au fost imunizate cu vaccinuri ce conțin anatoxina tetanică. Unii pacienți se pot confrunta cu blocarea mușchilor gâtului și maxilarului, ceea ce face dificilă deschiderea gurii sau înghițirea.
În prezent, nu există un tratament care să vindece tetanosul. Cel mai bun instrument pentru prevenirea afecțiunii rămâne vaccinarea și îngrijirea corespunzătoare a rănilor.