marți, 18 noiembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Cât va costa polița de asigurare medicală în 2026 - propunerea Ministerului Sănătății
Sursa foto: ziar.md

Cât va costa polița de asigurare medicală în 2026 - propunerea Ministerului Sănătății

Prețul poliței de asigurare medicală în 2026 ar putea rămâne neschimbat. Ministerul Sănătății a publicat astăzi, 18 noiembrie 2025, pe platforma particip.gov.md, proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM) pentru anul viitor. În document se propune ca prima în sumă fixă pentru cei care se asigură individual să rămână exact la nivelul actual – 12.636 de lei.

Asta deși, necesitățile ar fi mult mai mari. Dacă s-ar fi aplicat strict formula din lege, polița ar fi trebuit să se ridice automat la 18.792 de lei. 

Ministerul Sănătății propune însă să se mențină derogarea și anul viitor, motivând că „situația economico-financiară și posibilitățile reduse de plată ale multor cetățeni nu permit majorarea”.

Astfel, reducerile existente rămân neschimbate.

  • 2.527 lei (reducere de 80%) – pentru proprietarii de terenuri agricole, persoanele care își încep propria afacere, cetățenii reveniți din străinătate (cu excepția nomazilor digitali) și alte categorii prevăzute în lege;
  • 5.686 lei (reducere de 55%) – pentru soțul/soția persoanei asigurate de stat și pentru străinii cu drept de ședere temporară.

Potrivit estimărilor, în 2026 vor plăti polița individuală aproximativ 145.546 de persoane, iar încasările doar din aceste prime fixe vor ajunge la 384,9 milioane de lei – cu 9% mai mult decât în 2025. 

Bugetul întreg al sănătății, potrivit estimărilor, va crește cu aproape un miliard și jumătate față de anul acesta, dar prevede și un deficit de 240 de milioane, care va fi acoperit din banii rămași neutilizați în anii trecuți. Aceste surse vor fi direcționate în special pe ambulanțe, camere de gardă, medicamente compensate și reparații la marile institute din Chișinău. 

Proiectul se află acum în faza de consultare publică pe site-ul particip.gov.md. Orice cetățean sau organizație poate trimite comentarii, propuneri sau obiecții, anunță de Ministerul Sănătății.