miercuri, 29 aprilie, 2026
  • USD
  • EUR
FOTO/ Casă cuprinsă de flăcări la Cotiujenii Mici: explozia a fost evitată la limită - un bărbat a ajuns la spital
Sursa foto: IGSU

FOTO/ Casă cuprinsă de flăcări la Cotiujenii Mici: explozia a fost evitată la limită - un bărbat a ajuns la spital

Un incendiu puternic a izbucnit în după-amiaza zilei de 28 aprilie 2026 într-o locuință din satul Cotiujenii Mici, raionul Sîngerei, soldat cu rănirea proprietarului, un bărbat în vârstă de 81 de ani.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:53, iar la fața locului au intervenit pompierii și salvatorii. Ajunși, aceștia au constatat că flăcările au cuprins acoperișul casei de locuit, dar și mai multe bunuri din interior, incendiul manifestându-se cu intensitate.

În timpul intervenției, echipele IGSU au evacuat trei butelii de gaz din locuință, prevenind astfel riscul unei explozii care ar fi putut avea consecințe grave. Incendiul a fost lichidat complet la ora 17:47.

Proprietarul casei a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare și inferioare. Acesta a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Potrivit primelor concluzii ale specialiștilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, focul ar fi izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei defecțiuni la furtunul unei butelii de gaz conectate la aragaz.

Cazul readuce în atenție riscurile majore asociate utilizării buteliilor de gaz în interiorul locuințelor. Salvatorii avertizează că astfel de instalații, mai ales dacă sunt vechi sau improvizate, pot deveni surse de incendii sau explozii.

IGSU reamintește cetățenilor că buteliile trebuie utilizate cu maximă prudență, verificate periodic și, pe cât posibil, amplasate în exteriorul locuințelor, la distanță sigură de intrare. De asemenea, este strict interzisă folosirea furtunurilor deteriorate sau a instalațiilor improvizate.

În ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în 54 de situații de urgență la nivel național.