joi, 14 august, 2025
  • USD
  • EUR
Caruselul de la Costești s-ar fi răsturnat din cauza a doi adolescenți. Precizările agentului economic
Colaj ziar.md. Sursa: captură de ecran, Eugen Luchianiuc

Caruselul de la Costești s-ar fi răsturnat din cauza a doi adolescenți. Precizările agentului economic

Agentul economic al cărui carusel s-a răsturnat acum câteva zile în satul Costești, raionul Ialoveni, susține că incidentul a fost cauzat de nerespectarea instrucțiunilor de siguranță. Mai exact, de vină ar fi fost doi adolescenți, care, potrivit Amelia Kids SRL, și-ar fi schimbat locurile exact înainte de punerea în funcțiune a caruselului.

Administratorul companiei, Ivan Begal, a explicat într-un comunicat de presă că acțiunea adolescenților a dus la modificarea centrului de greutate al instalației, provocând răsturnarea caruselului.

„(...) acesta este un caz unic și primul de acest gen înregistrat în întreaga noastră perioadă de activitate, care a început în anul 2018. (...) Ținem să subliniem că incidentul nu a fost generat de o defecțiune tehnică a echipamentului. Toate caruselele noastre sunt verificate periodic și funcționează conform standardelor de siguranță”, se menționează în declarație.

Totodată, compania a precizat că se află în contact direct cu părinții copiilor implicați în incident, oferind tot sprijinul necesar.

„Ne exprimăm întreaga compasiune și regret față de situația creatã si ne angajăm sã luăm măsuri suplimentare pentru a ne asigura că astfel de incidente nu se vor mai repeta, inclusiv prin intensificarea supravegherii și a informării publicului cu privire la regulile de utilizare”, se mai arată în același comunicat.
Sursa: Topogane Gonflabile / Facebook


Aminitim că, în seara zilei de 10 august, un carusel s-a defectat și s-a prăbușit la Festivalul „Ziua Diasporei”, desfășurat în satul Costești. Șapte copii au fost răniți, iar cinci dintre aceștia au fost internați în spital. După ce au fost examinați de specialiști, cei cinci copii au fost externați la domiciliu.

Ofițera de presă a Inspectoratului General al Poliției (IGP), Oxana Toderiță, a declarat că pe caz a fost inițiat un proces penal.

Un carusel s-a prăbușit la Costești. Mai mulți copii au fost răniți, iar Poliția a inițiat un proces penal
ACTUALIZARE (17:00) Cei cinci copii, cu vârste cuprinse între trei și 12 ani, care au ajuns ieri la spital după ce un caruselul de la Costești s-a prăbușit, au fost examinați de specialiști și externați la domiciliu. Despre acest lucru a declarat pentru Moldpres, purtătorul de cuvânt al Institutului