Carburanții se ieftinesc. Tarifele pentru următoarele trei zile

Carburanții se ieftinesc. Tarifele pentru următoarele trei zile
Sursa foto: engin akyurt / Unsplash

Carburanții continuă să se ieftinească, înregistrând, în ultima săptămână, ieftinirea benzinei cu circa 41 de bani și ieftinirea motorinei cu aproximativ 39 de bani.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță că în următoarele trei zile, 9, 10, și 11 decembrie, un litru de motorină va costa 21 de lei și 29 de bani, cu 12 bani mai puțin decât tariful în vigoare, iar un litru de benzină cu cifra octanică A 95 va costa 23 de lei și 10 bani, cu 13 bani mai puțin.

„ANRE constată că prețurile de comercializare cu amănuntul a carburanților în R. Moldova au continuat curba descrescătoare, diminuându-se pe parcursul săptămânii curente cu încă 0,41 lei/litru la benzină și 0,39 lei/litru la motorină”, anunță Agenția într-un comunicat.

Potrivit ANRE, micșorările au loc pe un fundalul de scădere a cotațiilor Platts, care au coborât la cel mai scăzut nivel din ultimele 12 luni la benzină și ultimele 5 luni la motorină. În consecință, prețul actual la benzină este cu doar 14 bani mai mare decât nivelul minim din acest an, înregistrat în luna mai.