luni, 03 noiembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Carburanții continuă să se scumpească - motorina depășește 20 de lei, iar benzina se apropie de 23 de lei
Sursa foto: Getty Images

Carburanții continuă să se scumpească - motorina depășește 20 de lei, iar benzina se apropie de 23 de lei

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit prețurile maxime de comercializare pentru principalele produse petroliere de tip standard, aplicabile pentru 4 noiembrie 2025.

Cea mai importantă modificare vizează motorina, al cărei preț maxim de referință depășește pragul de 20 de lei, ajungând la 20,09 lei, în creștere cu 17 bani față de ziua precedentă.

Benzina se va scumpi cu cinci bani și va costa 22 de lei și 86 de bani.

ANRE subliniază că prețurile maxime sunt calculate în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, care ia în considerare:

  • valoarea medie a cotațiilor Platts pentru ultimele 14 zile;
  • rata oficială medie de schimb a monedei naționale față de dolarul SUA;
  • marja comercială specifică;
  • accizele și TVA aplicate conform Codului Fiscal.

Astfel, motorina depășind pragul de 20 de lei reflectă evoluțiile recente de pe piața internațională și fluctuațiile cursului valutar, influențând direct costurile pentru transportatori și consumatori.

Carburanții se scumpesc. ANRE spune că prețurile sunt afectate de sancțiunile SUA împotriva companiilor petroliere rusești
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează că trendul descendent al prețurilor la produsele petroliere, care a continuat aproape patru săptămâni consecutiv, a fost întrerupt de sancțiunile economice ale Statelor Unite împotriva companiilor petroliere ruse Rosneft, Lukoil și a subsidiarelor acestora. Astfel, potrivit ANRE, în weekend, benzina se va