Canoistul Serghei Tarnovschi, din nou campion european la distanța de 5.000 de metri
Pentru al doilea an consecutiv, canoistul Serghei Tarnovschi a cucerit aurul la Campionatele Europene de kaiac-canoe și paracanoe, la distanța de 5.000 de metri. În acest an, competiția continentală a avut loc în orașul Montemor-o-Velho, Portugalia.
Potrivit Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale, Tarnovschi a trecut primul linia de sosire, oprind cronometrul la 23:06.332.


Sursa foto: Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale
Sportivul nostru a fost urmat în clasament de maghiarul Adolf Balázs (23:19.199) și de polonezul Wiktor Głazunow (23:48.723).
Serghei Tarnovschi a devenit campion european la această distanță și la ediția precedentă, desfășurată la Račice, Cehia, unde a înregistrat timpul de 23:29.537.