Când va fi examinată cererea de demisie a lui Iulian Muntean de la CSM și ce urmează? Precizări oficiale
Cererea de demisie a lui Iulian Muntean din funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), depusă la Secretariatul Parlamentului, va fi examinată, cel mai probabil, săptămâna viitoare. După ce Legislativul îi va aproba demisia, va fi anunțat un nou concurs.
Președinta Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, Olesea Stamate, a declarat pentru IPN că urmează să fie elaborat un proiect de hotărâre în baza cererii de demisie. Documentul va fi examinat de către membrii Comisiei, care vor întocmi un raport. Atât proiectul, cât și raportul, vor fi prezentate în plenul Parlamentului, care urmează să aprobe demisia.
Ulterior va fi anunțat un nou concurs, la care vor fi selectați doi membri CSM din rândul non-judecătorilor. Este vorba despre locul care rămâne vacant după plecarea lui Iulian Muntean, dar și cel de-al șaselea membru CSM care încă nu a fost desemnat de Legislativ.
Concursul care urmează să fie anunțat se va desfășura în condițiile aprobate anterior, în câteva etape. Este vorba despre depunerea și admisibilitatea dosarelor, evaluarea integrității candidaților de către comisia specială (pre-vetting), concursul dosarelor și interviul.
Comentând cererea de demisie, Olesea Stamate a menționat că problema lui Iulian Muntean este că nu a reflectat în chestionarul pe care l-a prezentat Comisiei pre-vetting informații despre dosarul penal în care era vizat.
„Din considerente de imagine pentru Consiliul Superior al Magistraturii, era de bun simț să-și prezinte demisia”, a mai spus președinta Comisiei juridice.
Consiliul Superior al Magistraturii este constituit din 12 membri. Șase dintre ei sunt desemnați din sistem de către Adunarea Generală a Judecătorilor, iar ceilalți șase sunt numiți de Parlament din rândul non-judecătorilor. Până acum, Parlamentul a desemnat cinci membri, inclusiv pe Iulian Muntean.
Iulian Muntean a depus cerere de demisie la Secretariatul Parlamentului, după ce în spațiul public au apărut informații că este implicat într-o cauză penală pornită pentru corupere pasivă.
El a declarat că „acest așa-numit dosar a fost fabricat la comanda regimului Plahotniuc, ca fiind o metodă de intimidare”.