Când va redeschide Ucraina segmentul de frontieră pe care îl are cu regiunea transnistreană?

Când va redeschide Ucraina segmentul de frontieră pe care îl are cu regiunea transnistreană?
Imagine simbol. Sursa foto: EPA

Ucraina va redeschide punctele de trecere la frontiera moldo-ucraineană de pe segmentul transnistrean doar după ce situația de securitate militară „se va îmbunătăți considerabil”. Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Marko Șevcenko, a făcut o declarație în acest în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră”, de la Jurnal TV.

Întrebat dacă țara sa va menține aceste puncte de trecere închise, în contextul în care, de la 1 ianuarie 2024 a intrat în vigoare noul Cod vamal al R. Moldova, care impune firmele din regiunea separatistă să plătească taxe vamale la bugetul R. Moldova, Marko Șevcenko a menționat că Ucraina susține „orice pas care duce situația spre normalitate”.

„Din acest punct de vedere, noul Cod Vamal mi se pare un lucru normal. Competitivitatea este ceva normal în economiile libere. Ucraina a închis punctele de trecere la hotarul cu Transnistria din cauza războiului, din motive de securitate”, a declarat ambasadorul.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

În aceeași ordine de idei, șeful misiunii diplomatice a precizat că decizia nu a fost legată de reglementarea transnistreană și a fost una „unilaterală”.

„În prezent, nu văd nicio posibilitate ca această poziție să fie schimbată în viitorul apropiat. Până când securitatea militară a Ucrainei nu se va îmbunătăți considerabil, punctele de trecere rămân închise”, a conchis diplomatul.

Amintim că, începând cu data de 28 februarie 2022, Ucraina a închis segmentul de frontieră pe care îl are cu regiunea transnistreană, pe fondul invaziei rusești din Ucraina și aplicarea legii marțiale pe teritoriul acestei țări.

În luna octombrie a anului trecut, autoritățile de la Kiev au decis să redeschidă punctul feroviar de trecere a frontierei moldo-ucrainene Pervomaisc - Cuciurgan, pentru prima dată de la începutul războiului.

Ucraina redeschide punctul feroviar de trecere a frontierei Pervomaisc-Cuciurgan
Punctul feroviar de trecere a frontierei moldo-ucrainene Pervomaisc - Cuciurgan va fi redeschis, pentru prima dată de la începutul războiului din țara vecină. Cabinetul de miniștri de la Kiev a emis o ordonanță în acest sens marți, 10 octombrie, transmite RBC-Ucraina. În ordinul semnat de premierul…