Cancelarul german Olaf Scholz exclude posibilitatea ca țările membre UE sau NATO să trimită trupe în Ucraina
Niciun soldat al țărilor membre ale UE sau ale NATO nu va fi trimis în Ucraina, a dat asigurări cancelarul german Olaf Scholz marți, după ce președintele francez Emmanuel Macron nu a exclus această posibilitate, scrie AFP.
„Ceea ce s-a decis între noi de la început rămâne valabil și pentru viitor”, și anume că „nu vor fi trimise trupe la sol (în Ucraina - n. red.), niciun soldat nu va fi trimis nici de țările europene, nici de țările NATO pe teritoriul ucrainean”, a precizat Scholz la o conferință de presă.
Ulterior, într-un mesaj separat postat pe platforma X, cancelarul german a precizat că „Germania este țara europeană care sprijină cel mai mult Ucraina. Și așa va continua, dar este clar că nu ne vom transforma în parte a conflictului, nici direct, nici indirect”.
La sfârșitul unei conferințe internaționale de susținere a Ucrainei, la care au participat luni la Paris circa 20 de șefi de stat și de guvern, președintele francez Emmanuel Macron nu a exclus posibilitatea ca unele state europene să trimită trupe în Ucraina.
Între timp, mai multe state, printre care Polonia, Ungaria și Republica Cehă, s-au delimitat de declarația președintelui Macron și au exclus orice intenție de a trimite trupe în Ucraina.
În ultimele săptămâni, Ucraina a încheiat mai multe acorduri bilaterale de securitate cu Regatul Unit, Germania, Franța, Danemarca, Italia și Canada. În acordurile de acest fel, care cuprind și anexe secrete, aliații Ucrainei se angajează să-i ofere acesteia ajutor militar și alte tipuri de asistență.
Pe 27 februarie, Parlamentul European a aprobat alocarea pachetului de sprijin macrofinanciar pentru Ucraina, în valoare de 50 de miliarde de euro. Decizia, care prevede acordarea ajutorului pe o perioadă de patru ani, a fost adoptată cu 536 de voturi „pentru”. 40 de deputați au fost împotrivă, iar 39 s-au abținut.