duminică, 02 noiembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Călin Georgescu, Horațiu Potra și 20 de mercenari - trimiși în judecată pentru tentativă de lovitură de stat
Călin Georgescu, Horațiu Potra și Eugen Sechila. Sursa foto: gds.ro

Călin Georgescu, Horațiu Potra și 20 de mercenari - trimiși în judecată pentru tentativă de lovitură de stat

Fostul candidat la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu, a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicare de informații false. În același dosar a fost trimis în judecată Horațiu Potra - acuzat de tentativă la subminarea ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și instigare publică, precum și alți 20 de mercenari din gruparea sa. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la București a confirmat informația astăzi, după ce mai multe publicații de peste Prut au raportat acest lucru pe surse.

Conform comunicatului emis de Parchetului General, pe 7 decembrie 2024, Georgescu și Potra s-au întâlnit în localitatea Ciolpani, județul Ilfov, și au pus la cale deturnarea unui protest din ziua următoare într-o acțiune violentă, pe fondul anulării primului tur al alegerilor prezidențiale. Planul prevedea mobilizarea unui grup paramilitar de 21 de persoane, înarmate cu arme albe, pistoale și materiale pirotehnice de mare putere, care urmau să creeze haos în București.

În noaptea de 7 spre 8 decembrie, grupul a fost de Poliție, în urma unor filtre instituite pe raza județelor Ilfov și Dâmbovița, precum și în municipiul București. De asemenea, întregul arsenal a fost confiscat.

Potrivit Parchetului, astfel de acțiuni nu doar că încalcă prevederile Constituției României privind modalitățile de revizuire a Legii fundamentale, dar trec și peste limitele în care poporul își poate exprima suveranitatea, înlocuind voința democratică cu gesturi arbitrare, ilegale și destabilizatoare. În această categorie de fapte foarte grave, contrare Constituției, intră atât metode clasice, cât și forme noi, adaptate contextului actual, marcat de tehnologii moderne și riscuri geopolitice.

„Printre acestea, cu relevanță în prezenta cauză, se identifică tentativa de  subminare a autorității constituționale legitime și de declanșare a unor conflicte interne, de tip insurecțional sau paramilitar, toate în contextul unor acțiuni subversive de natură politică, desfășurate prin structuri extra-instituționale cu orientări ideologice radicale, adesea de factură naționalist-extremistă, manifestate prin forme organizatorice informale sau prin entități politice marginale, care își articulează discursul și acțiunile în opoziție sistematică față de instituțiile fundamentale ale statului și principiile ordinii constituționale. Acestora li se adaugă manipularea informațională metodică, menită să altereze percepția publică și să erodeze încrederea în ordinea democratică”, se menționează în comunicat.

Până la publicarea comunicatului, procurorul general al României, Alex Florența, a declarat că anularea alegerilor prezidențiale din 2024 a fost influențată de un amplu război hibrid orchestrat de Rusia, manifestat prin atacuri cibernetice şi măsuri de destabilizare a ordinii publice.

Potrivit lui Florența, există indicii potrivit cărora mercenarul Horațiu Potra ar încerca să obțină azil politic în Federația Rusă.

„Elemente concrete cu privire la locul unde se află exact, pentru a se putea solicita în momentul de față extrădarea în România în baza mandatului internațional de arestare, nu avem. Avem indicii. Ce vă pot spune, în schimb, e că există date certe care rezultă din anchetă că în acest moment Horațiu Potra face demersuri în legătură cu autoritățile din Rusia pentru obținere de azil”, a declarat Florența, citat de Digi24.

Preşedintele român Nicuşor Dan a transmis că cercetarea prezentată de Alex Florența reprezintă „o dovadă consistentă” a acțiunilor de dezinformare sistematice ale Rusiei în România din ultimii ani și a influențării substanțiale a alegerilor prezidențiale din 2024.

„Pentru că este o chestiune de siguranță națională, invit media să cerceteze în continuare faptele pe care parchetul le-a putut face publice și să le prezinte publicului.Pentru că este o chestiune care a afectat coeziunea socială, îi invit pe toți românii să se informeze cu privire la ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2024 și în ultimii ani în spațiul comunicațional românesc.Felicit Parchetul General pentru cercetarea prezentată azi, păstrându-mi criticile pe care le-am exprimat de-a lungul timpului asupra activității lor generale”, a scris liderul de la Cotroceni în mesajul publicat pe contul său de Facebook.

Amintim că, pe 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a României a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale, chiar în timp ce românii din diasporă deja votau în turul doi de scrutin. În turul doi, Georgescu lupta cu candidata Uniunii Salvați România (USR), Elena Lasconi.

La aproape trei luni distanță, Georgescu a fost ridicat din trafic și dus la Parchetul General, care a stabilit că a acesta a comis șase infracțiuni, inclusiv instigarea la acțiuni împotriva ordinii constituționale. Potrivit presei de peste Prut, fostul candidat a mai fost acuzat că a pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, dar nu a fost reținut atunci, ci doar plasat sub control judiciar, care a fost prelungit succesiv.

Ulterior, prin decizia Biroului Electoral din România (BEC) și a CCR, lui Călin Georgescu i s-a interzis să candideze în primul tur al noilor alegerilor prezidențiale din România, desfășurate în 2025.

VIDEO/ Călin Georgescu și-a anunțat retragerea din viața politică: „Această etapă s-a încheiat”
Fostul candidat la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu, se retrage din viața politică. Potrivit Libertatea.ro, Georgescu a anunțat acest lucru aseară, 26 mai, în direct la Realitatea PLUS. „Voi lămuri și clarifica anumite aspecte și câteva dezinformări apărute în ultima vreme. În primul rând, alegerile pentru funcția de