Cafeaua a ajuns la cel mai mare preț din ultimii 47 de ani

Cafeaua a ajuns la cel mai mare preț din ultimii 47 de ani
Imagine - simbol

Prețul cafelei a atins un nivel record la Bursa de la New York, pe fondul sporirii temerilor privind diminuarea livrărilor pe plan global, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Cotațiile futures la bursa de la New York au urcat marți cu 4,7%, la 3,45 dolari pe livră (454 grame), cel mai ridicat nivel din 1977, când piața era afectată sever de înghețul care a devastat culturile din Brazilia. În septembrie, prețul era de 2,64 dolari pe livră (454 grame).

Prețurile la cafea au urcat brusc în 2024, pe fondul unor perturbări majore de aprovizionare în țări producătoare de top precum Brazilia și Vietnam. De la începutul anului, prețul cafelei arabica a crescut cu peste 80%, robusta a înregistrat și ea o creștere record, atingând cel mai ridicat nivel din anii ’70.

Producția globală de cafea ar urma să fie mai scăzută decât cererea cu 8,5 milioane de saci în sezonul 2025-2026, ceea ce ar reprezenta al cincilea an consecutiv de deficit, conform Volcafe.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Potrivit Bloomberg, Brazilia ar urma să producă doar 34,4 milioane de saci de cafea arabica, o scădere cu aproximativ 11 milioane de saci față de prognoza din septembrie.

Acum sporesc temerile privind viitoarele livrări din Brazilia după seceta severă şi prelungită din acest an. De asemenea, există îngrijorări privind producția de cafea robusta din Vietnam, din cauza ploilor masive.

Recoltele dezamăgitoare de la producătorii cheie au dus la reducerea stocurilor de cafea pe plan mondial în ultimii patru ani, în timp ce China este acum o nouă piața în creștere rapidă.