Burse de merit pentru elevii și studenții de etnie romă în anul de studii 2024-2025. Ce sume vor primi
Elevi și studenți de etnie romă din învățământul liceal, profesional tehnic și superior vor putea beneficia de burse de merit pentru anul de studii 2024-2025. Anunțul a fost făcut, vineri, de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Într-un comunicat de presă al MEC se precizează că la concursul privind acordarea burselor de merit se pot înscrie candidați cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani, care nu beneficiază de burse acordate din bugetul de stat.
Pentru anul de studii 2024-2025, vor fi oferite 60 de burse pentru învățământul liceal, 15 burse pentru învățământul tehnic secundar, 20 de burse pentru învățământul tehnic postsecundar și 25 de burse pentru învățământul superior. Bursele vor avea valoarea de 1.200 de lei.
„Acordarea burselor de merit pentru elevii și studenții de etnie romă din învățământul liceal, profesional tehnic și superior din bugetul de stat reprezintă o formă de a motiva tinerii romi să-și continue studiile și să obțină performanțe academice”, subliniază MEC.
Beneficiarii burselor de merit vor fi selectați în baza mai multor criterii, inclusiv media notelor, analiza scrisorii de intenție și a scrisorii de recomandare.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
MEC mai menționează că achitarea burselor se poate întrerupe în cazul în care beneficiarul acumulează mai mult de 40 de absențe nemotivate pe parcursul unui trimestru, nu are situația academică semestrială/anuală încheiată sau este exmatriculat.