Bugetul de Stat a încasat cu 14,5% mai mulți bani comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut

Bugetul de Stat a încasat cu 14,5% mai mulți bani comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut
Sursa foto: Towfiqu Barbhuiya/ Unsplash

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță vineri, 1 septembrie, că încasările la Bugetul Public Național (BPN) au constituit 41,1 miliarde lei în perioada ianuarie-august 2023, ceea ce denotă o creștere de 5,8 miliarde lei (16,4%) în raport cu perioada similară a anului precedent.

Respectiv, potrivit comunicatului SFS, la Bugetul de stat (BS), în anul 2023 s-au încasat circa 17,6 miliarde lei, ceea ce constituie cu 2,2 miliarde lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, sau o creștere de 14,5 %.

„La Bugetele locale (BL) s-au înregistrat încasări cu 740,1 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent sau cu 19,4%.

De asemenea, la Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS), în perioada menționată, s-au încasat cu 2,1 miliarde lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent, sau o creștere de circa 17,1%”, scrie sursa citată.

Totodată, la Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală (FAOAM) s-au acumulat cu circa 740 de milioane de lei mai mult în comparație cu perioada similară a anului 2022 sau cu circa 18,3 %.

Sursa foto: sfs.md