Beneficii pentru moldoveni. Acordul în domeniul securității sociale dintre R. Moldova și Spania intră în vigoare
Moldovenii care muncesc sau au muncit în Spania pot solicita pensii pentru limita de vârstă, pensii de dizabilitate și alte garanții sociale. Din astăzi, 1 iunie 2024, intră în vigoare Acordul dintre R. Moldova și Regatul Spaniei în domeniul securității sociale, împreună cu Aranjamentul de implementare a acestuia, semnate la Madrid pe 21 iulie 2022.
Scopul Acordului și Aranjamentului de implementare a acestuia este de a asigura un cadru de garanții în domeniul asigurărilor sociale pentru cetățenii care muncesc sau au muncit în R. Moldova și în Spania. Beneficiarii acestui acord vor avea dreptul să solicite pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzate de afecțiuni generale, pensii și indemnizații de dizabilitate în urma accidentelor de muncă sau cauzate de boli profesionale, precum și pensii de urmaș.
„Conform prevederilor acordului, perioadele de asigurare realizate pe teritoriul ambelor țări vor fi cumulate la stabilirea dreptului la pensie. Fiecare stat contractant va calcula și achita partea de pensie corespunzătoare perioadei de activitate realizate pe teritoriul său. Aceste sume vor fi transferate beneficiarului în statul de domiciliu”, anunță Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Pentru a beneficia de pensii și alte prestații sociale prevăzute de acord, persoanele eligibile vor trebui să depună o cerere la Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) din R. Moldova sau la instituția competentă din celălalt stat contractant. Informații detaliate privind procedura de solicitare, țările cu care R. Moldova a încheiat acorduri de securitate socială, și tipurile de prestații disponibile pot fi găsite aici sau pe site-ul CNAS, la secțiunea Relații Internaționale.
De asemenea, cetățenii R. Moldova aflați în străinătate pot solicita suport consultativ și prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Ministerului de Europene al R. Moldova. Datele de contact ale acestor instituții le puteți găsi pe site-ul ministerului. Conform datelor oficiale, în prezent, în Spania sunt stabiliți circa 22.000 de cetățeni ai R. Moldova.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Republica Moldova a încheiat până în prezent acorduri de securitate socială cu 18 țări, dintre care 17 sunt deja în vigoare. Printre acestea se numără: Austria, Bulgaria, Portugalia, România, Luxemburg, Estonia, Cehia, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania, Germania, Turcia, Belarus, Italia, Letonia, Grecia și, acum, Spania.