Bărbații din R. Moldova trăiesc cu aproape 9 ani mai puțin decât femeile: cifre alarmante
La fiecare 100 de femei din Republica Moldova sunt doar 86 de bărbați. Datele oficiale publicate astăzi, 19 noiembrie 2025, de Biroul Național de Statistică (BNS) arată o țară în care populația masculină scade constant, îmbătrânește mai lent, dar moare mult mai devreme.
În 2024, în Republica Moldova trăiesc doar 1,105 milioane de bărbați, față de 1,276 milioane de femei. Dezechilibrul este vizibil mai ales după vârsta de 50 de ani, când femeile devin net majoritare.
Cea mai dureroasă diferență rămâne însă speranța de viață, bărbații – 67,6 ani, iar femeile – 76,4 ani. Decalajul este de 8,8 ani.
Rata mortalității bărbaților este și ea dramatică: 16,1 decese la 1.000 de locuitori (față de 12,1 la femei). Principalele cauze: boli cardiovasculare, accidente, afecțiuni netratate și stil de viață riscant.

Paradoxal, băieții se nasc mai mulți – în 2024 au venit pe lume 12.100 de băieți față de 11.500 de fete – dar diferența se inversează dramatic pe parcursul vieții.
Datele au fost făcute publice astăzi, exact de Ziua Internațională a Bărbaților, marcată în fiecare an pe 19 noiembrie.