Bani pentru păduri: R. Moldova împrumută de la Franța 40 de milioane de euro
R. Moldova va primi un credit în valoare de 40 de milioane de euro din partea Agenției Franceze pentru Dezvoltare (AFD). Banii sunt destinați fortificării sectorului forestier din țară. Suplimentar, AFD ne va oferi un grant de 1,2 milioane de euro, drept suport tehnic.
Potrivit responsabililor de la Parlament, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat luni, 4 decembrie, avizul consultativ pentru inițierea negocierilor în acest sens.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Resursele financiare vor fi utilizate la implementarea reformelor în domeniul forestier și modernizarea acestuia, în conformitate cu toate reglementările și acquis-ul Uniunii Europene, precum și angajamentele R. Moldova din acordurile internaționale.
Acordul de facilitate de credit dintre R. Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare va implementa prevederile Memorandumului de Înțelegere dintre Guvernul de la Chișinău și AFD, semnat la 17 octombrie 2023, în cadrul Platformei de Sprijin pentru Moldova.