sâmbătă, 26 iulie, 2025
  • USD
  • EUR
Banca Națională a Moldovei pune în circulație noi monede comemorative
Sursa foto: BNM

Banca Națională a Moldovei pune în circulație noi monede comemorative

Începând cu data de 25 iulie 2025, Banca Națională a Moldovei (BNM) lansează în circuitul numismatic două monede comemorative noi. Este vorba despre moneda „Paul Gore - 150 de ani de la naștere”, care completează seria „Personalități”, și moneda „Ciuf-de-câmp (Asio flammeus)”, care completează seria „Cartea Roșie a R. Moldova”.

Moneda „Paul Gore - 150 de ani de la naștere” este consacrată renumitului jurist, om politic, publicist, cărturar, istoric, genealogist și celui mai mare heraldist basarabean. Potrivit BNM, Paul Gore a activat, în perioada 1909-1921, în calitate de director al Muzeului Național din Chișinău și a contribuit la fundamentarea drapelului uzual al Republicii Democratice Moldovenești din 1917-1918. 

Această emisiune reprezintă un omagiu adus contribuțiilor sale semnificative la patrimoniul cultural și istoric al R. Moldova, marcând importanța vieții și activității sale în promovarea valorilor naționale. Moneda comemorativă este bătută în argint, are valoarea nominală de 50 lei și un tiraj de 250 unități. 

Autorul designului monedei comemorative „Paul Gore - 150 de ani de la naștere” este R.A. Monetăria Statului, România. 

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Moneda „Ciuf-de-câmp (Asio flammeus)” este dedicată speciei periclitate din familia bufnițelor (Strigidae), inclusă în Cartea Roșie a R. Moldova.

„Ciuf-de-câmp (Asio flammeus)” este lansată cu ocazia Zilei Internaționale a Conservării Naturii, marcată la 28 iulie, un eveniment dedicat conștientizării asupra importanței protejării mediului înconjurător și a biodiversității. Moneda este bătută în argint, are un design color, valoarea nominală de 50 lei și un tiraj de 500 unități.

Autorul designului monedei comemorative „Ciuf-de-câmp (Asio flammeus)” este Valeria Cărăușu.

Monedele sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și în cutii de prezentare, fiecare fiind însoțită de un certificat de autenticitate, care include semnătura guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei și un cod QR. La scanarea acestui cod, utilizatorul este redirecționat către pagina oficială a BNM, unde poate găsi informații detaliate despre caracteristicile monedei.

Monedele comemorative se comercializează publicului larg atât de Banca Națională a Moldovei, în baza cererilor depuse online pe pagina web a BNM, la compartimentul „Monedă”, cât și prin intermediul băncilor licențiate din Republica Moldova. Băncile licențiate au dreptul de a stabili în mod independent prețul de vânzare a monedelor jubiliare și comemorative, care nu va depăși cu trei la sută prețul stabilit de Banca Națională a Moldovei.