Autoritățile ruse acuză că Ucraina ar fi încercat să atace conducta TurkStream
Ministerul rus al Apărării a anunțat, într-un comunicat, că armata rusă a doborât nouă drone ucrainene care ar fi încercat să atace o parte din infrastructura gazoductului TurkStream, prin care gazul rusesc ajunge către Turcia și Europa. Potrivit autorităților de la Moscova, atacul ar fi vizat sistarea livrărilor de gaz către țările europene. Kievul nu a oferit niciun comentariu, până acum.
Atacul, care a avut loc la 11 ianuarie 2025, ar fi vizat o stație de compresoare din regiunea Krasnodar din sudul Rusiei, dar instalația funcționează normal și nu au fost victime, a informat, ministerul rus al Apărării, într-un comunicat.
„Fragmentele căzute dintr-o dronă au cauzat daune minore clădirii și echipamentelor unei stații de contorizare a gazului de la compresor, dar echipele de urgență au reparat-o rapid”, se mai arată în comunicat.
Autoritățile de la Kiev nu au comentat, deocamdată, aceste acuzații.
TurkStream și Blue Stream, care trec pe sub Marea Neagră către Turcia, sunt ultimele rute ale Rusiei pentru furnizarea de gaze prin conducte către Europa, după ce Ucraina la începutul anului a refuzat să reînnoiască un acord de tranzit pe cinci ani care a permis Rusiei să continue să pompeze gaz pe teritoriul său în ciuda războiului dintre cei doi vecini, scrie Reuters.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Conducta de gaz începe de la stația de compresoare Russkaya (rusă) din afara orașului Anapa și merge până la Kıyıköy în Turcia, apoi mai departe în Europa. Stațiile de compresoare sunt utilizate pentru a stabiliza presiunea și debitul gazului.