Autoritățile au demolat mai multe baraje ilegale, construite pe cursul râului Ialpugel
Ministerul Mediului și instituțiile subordonate au demolat mai multe baraje construite ilegal pe cursul râului Ialpugel, afluent al râului Ialpug. Potrivit instituției, acestea au limitat accesul la apă pentru mai multe localități.
Cei care au sesizat autoritățile de mediu au fost locuitorii din satul Borogani, raionul Leova, precum și membrii Asociației Obștești „Garda Națională de Mediu”.
„Inspectoratul pentru Protecția Mediului a întreprins măsuri de întocmire a proceselor contravenționale și de emitere a prescripțiilor de demolare. Cu toate acestea, proprietarii nu s-au conformat. Ca urmare, a intervenit Ministerul Mediului, în colaborare cu instituțiile subordonate”, explică responsabilii de la Minister.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În această ordine de idei, autoritățile au reiterat că nu vor tolera încercările de a limita accesul la apă și vor continua să desfășoare acțiuni menite să asigure respectarea legii.
„Stimați cetățeni, dacă cunoașteți și alte situații similare, când cineva a construit abuziv un baraj sau alte construcții pe cursul râurilor, astfel îngrădind dreptul la apă a altor cetățeni, vă îndemn să sesizați Ministerul Mediului și Inspectoratul pentru Protecția Mediului”, a transmis ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu.