vineri, 06 martie, 2026
  • USD
  • EUR

#: Vineri, 19 iulie

Băiețelul de 6 ani, electrocutat într-un parc din capitală, este în stare gravă, dar stabilă

Băiețelul de 6 ani, electrocutat într-un parc din capitală, este în stare gravă, dar stabilă

Băiețelul de șase ani, care a fost electrocutat împreună cu altă fetiță într-un parc din capitală, este în stare gravă, dar stabilă. Acesta este internat în secția de reanimare de la la Institutul Mamei și Copilului, unde se află sub supraveghere medicală. Copila de 11 ani nu a putut fi salvată, a declarat pentru  ziar.md purtătorul de cuvânt al Institutul Mamei și Copilului, Maxim Cazacu. Cei doi copii, un băiat de 6 ani și o fetiță de 11 ani, au fost electrocutați în timp ce se jucau într-un
# Social
Fermierii cer stare de urgență în agricultură și măsuri împotriva secetei

Fermierii cer stare de urgență în agricultură și măsuri împotriva secetei

Asociația „Forța Fermierilor” cere instituțiilor statului să declare stare de urgență în agricultură la nivel național. Solicitarea vine în condițiile în care arșița, temperaturile record și fenomenele climaterice extreme înregistrate în ultimele săptămâni au creat pagube în domeniul agriculturii pe întreg teritoriul țării, transmite Moldova 1. Potrivit sursei citate, Asociația „Forța Fermierilor” a propus un set de măsuri urgente pentru a fi implementate în cadrul stării de urgență în agricult
# Agricultură
Escrocheria cu „ruda implicată în accident”. Doi bărbați, reținuți de polițiștii din capitală

Escrocheria cu „ruda implicată în accident”. Doi bărbați, reținuți de polițiștii din capitală

Oamenii legii au înregistrat încă un caz de escrocherie cu „ruda implicată în accident”. Un bărbat a cerut de la o femeie 20 de mii de euro pentru a-i scăpa „ruda implicată în accident” de raspundere penală. Cazul a avut loc în sectorul Botanica al capitalei. Doi suspecți au fost reținuți. Polițiștii de la Botanica au fost sesizați cu privire la comiterea unui nou caz de escrocherie prin metoda implicării rudei în accidentul rutier. „Victima ar fi fost telefonată de o persoană necunoscută care
# Social
Atac cu drone în centrul orașului Tel Aviv. Un om a decedat și mai mulți au fost răniți

Atac cu drone în centrul orașului Tel Aviv. Un om a decedat și mai mulți au fost răniți

Un atac cu drone a avut loc vineri dimineața, 19 iulie, în centrul Tel Avivului, la mică distanță de sediul Ambasadei SUA. O persoană a murit și mai multe au fost rănite. Atacul a fost revendicat de rebelii Hothi din Yemen. Orașul Tel Aviv este în alertă în urma atacului, transmite Europa Liberă. Serviciul israelian de intervenție de urgență a declarat că cel puțin 10 persoane au fost tratate pentru răni, în timp ce un bărbat de 50 de ani a fost declarat decedat după atac. Armata israeliană a d
# Extern
Tragedie în capitală. O fetiță de 11 ani a murit după ce s-a electrocutat într-un parc din sectorul Botanica

Tragedie în capitală. O fetiță de 11 ani a murit după ce s-a electrocutat într-un parc din sectorul Botanica

Doi copii au fost electrocutați în timp ce se jucau într-un parc din sectorul Botanica al capitalei. Copiii au fost preluați de ambulanță și transportați la spital, însă, cu regret, fetița a decedat. Tragedia a avut loc în seara zilei de 18 iulie. „Doi copii au fost electrocutați în timp ce se jucau în parcul de la intersecția străzii Sarmisegetusa cu bd. Cuza Vodă din sectorul Botanica al capitalei. Preliminar, băiețelul de 6 ani și fetița de 11 ani se jucau în parc, iar la un moment dat ar fi
# Social

Joi, 18 iulie

Știri 2.0 cu ziar.md. Plus un candidat la prezidențiale, rețineri la Vama Leușeni și plângere la PG

Știri 2.0 cu ziar.md. Plus un candidat la prezidențiale, rețineri la Vama Leușeni și plângere la PG

Jurnalista Natalia Morari va candida la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei șapte deputați afiliați lui Ilan Șor, cărora le-a fost interzisă participarea la cinci ședințe ale Legislativului, au depus astăzi o plângere la PG. Patru vameși de la Postul Vamal Leușeni au fost reținuți pentru 72 de ore într-un dosar de corupție. Ploaia, vântul și grindina au făcut ravagii în nordul țării. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de instabilitate atmosferică și a prelungit codul
# Știri 2.0
Statele Unite ale Americii vor achita 18 milioane de euro pentru terenul fostului Stadion Republican din Chișinău

Statele Unite ale Americii vor achita 18 milioane de euro pentru terenul fostului Stadion Republican din Chișinău

Statele Unite ale Americii vor achita 18 milioane de euro pentru achiziționarea Stadionului Republican, de pe strada Tighina 12 din capitală. Pe terenul cu suprafața de 5,2 hectare urmează să fie construit noul sediu al Ambasadei SUA în R. Moldova. Proiectul de lege pentru ratificarea unui Acord în acest sens, între R. Moldova și SUA, a fost aprobat în prima lectură, cadrul ședinței Parlamentului din 18 iulie. Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a spus în ședința Legislativului că prețul terenul
# Politică
R. Moldova va beneficia de un grant de 6 milioane de euro pentru eficiența energetică a locuințelor sociale

R. Moldova va beneficia de un grant de 6 milioane de euro pentru eficiența energetică a locuințelor sociale

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va acorda țării noastre un grant în valoare de șase milioane de euro pentru asigurarea standardelor de eficiență energetică a locuințelor sociale care urmează a fi construite sau renovate. Un acord care prevede acest lucru a fost aprobat de Parlament în ședința din 18 iulie. Acordul de grant dintre țara noastră și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei vizează implementarea măsurilor de eficiență energetică ale proiectului „Locuințe publice III”, anu
# Economie
Jurnalista Natalia Morari va candida la alegerile prezidențiale din 20 octombrie

Jurnalista Natalia Morari va candida la alegerile prezidențiale din 20 octombrie

Jurnalista Natalia Morari va candida la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Anunțul a fost făcut pe 18 iulie, în cadrul unui briefing de presă. „ Am decis să-mi înaintez candidatura la funcția de președinte, în calitate de candidat independent. (...) Reprezint o nouă forță care va scoate țara noastră din acest cerc vicios al jocurilor politice și va aduce schimbări reale și reformarea țării noastre”, a declarat Natalia Morari în cadrul unui briefing de presă. În luna mai, jurnalista Nata
# Politică
Copaci și indicatoare rutiere, doborâte de vânt. Consecințele furtunii din 17 iulie

Copaci și indicatoare rutiere, doborâte de vânt. Consecințele furtunii din 17 iulie

Aversele și vântul puternic din după-amiaza zilei de miercuri, 17 iulie, au pus la pământ mai mulți copaci și indicatoare rutiere. Drumarii au intervenit la curățarea drumurilor naționale în sectoarele Dubăsari, Criuleni, Glodeni și Dondușeni. În urma vântului și ploilor din seara zilei de miercuri, șapte drumuri publice naționale au fost afectate, iar lucrările de intervenție s-au desfășurat în sectoarele Dubăsari, Criuleni, Glodeni și Dondușeni. „Muncitorii rutieri au intervenit rapid pentru
# Social
Pompierii moldoveni au participat la prima misiune de lichidare a incendiilor de pădure din Grecia

Pompierii moldoveni au participat la prima misiune de lichidare a incendiilor de pădure din Grecia

Pompierii din R. Moldova au participat pe 17 iulie la prima misiune de lichidare a unui incendiu de pădure în localitatea Epidaurus, din Republica Elenă. Echipa pompierilor din țara noastră a intervenit pe o suprafață de circa 5 hectare. În seara zilei de ieri, focarele au fost localizate și lichidate cu succes datorită efortului comun a tuturor forțele implicate. „Echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI detașată în Republica Elenă a intervenit î
# Social
FOTO/ În orașul Ialoveni a fost construit un Teatru Verde. Proiectul a costat aproape 12 milioane de lei

FOTO/ În orașul Ialoveni a fost construit un Teatru Verde. Proiectul a costat aproape 12 milioane de lei

În orașul Ialoveni a fost construit un Teatru Verde, destinat organizării evenimentelor culturale din localitate. Proiectul, în valoare totală de circa 11,7 milioane de lei, a fost finanțat de Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală și contribuția beneficiarului. Principalul obiectiv al proiectului este o scenă impunătoare destinată organizării evenimentelor culturale. Pe lângă construcția scenei, zona Teatrului Verde a fost amenajată cu alei pavate și plăci ecologice, iar malurile la
# Cultură și Turism
FOTO/ O nouă destinație turistică. În raionul Strășeni a fost construit cel mai mare butoi din R. Moldova

FOTO/ O nouă destinație turistică. În raionul Strășeni a fost construit cel mai mare butoi din R. Moldova

În satul Scoreni din raionul Strășeni a fost construit cel mai mare butoi din R. Moldova, care va găzdui Muzeul Satului. Proiectul, în valoare de peste 2,8 milioane de lei, a fost realizat prin intermediul programului guvernamental Satul European. „La Scoreni, un sat vestit prin meșterii săi polobocari, a fost construit un butoi gigant, care va găzdui Muzeul Satului. Complexul dispune și de o sală de expoziții și de degustare a vinurilor pentru turiști și oaspeți ai localității, anunță Minister
# Cultură și Turism
Președintele SUA are COVID. Joe Biden intră în izolare

Președintele SUA are COVID. Joe Biden intră în izolare

Președintele american Joe Biden a fost testat pozitiv la Covid-19. Liderul de la Casa Albă a declarat că „se simte bine” și că va continua să lucreze pe perioada izolării. „Am fost testat pozitiv la Covid-19 în această după-amiază, dar mă simt bine și le mulțumesc tuturor pentru gândurile bune. O să mă izolez pentru recuperare, iar în acest timp voi continua să lucrez pentru poporul american”, a scris Joe Biden miercuri într-un mesaj pe Twitter. I tested positive for COVID-19 this afternoon, b
# Extern